Motivul care a provocat colapsul financiar al lui Dinamo! Ce salarii dadea Ionut Negoita
Dinamo si-a obtinut licenta de Liga 1, insa clubul se confrunta in continuare cu probleme financiare.
Ionut Negoita incearca sa vanda pachetul majoritar de actiuni al clubului Dinamo, insa pana in acest moment nu a ajuns la o intelegere nici cu Asociatia ADPD, nici cu cei din DDB si nici cu grupul de investitori spanioli condus de Herminio Menendez.
Giovani Becali spune ca salariile foarte mari si nefondate au condus la prabusirea clubului Dinamo. Echipa din Stefan cel Mare a oferit contracte jucatorilor si de 10 - 15.000 de euro pe luna, iar jucatorii din academie, desi foarte talentati, au fost sariti din schema:
"De fapt, Dinamo pana acum 2 ani de zile a trait pe ce am vandut noi. Cand l-am dat pe Malangu ziceau ca l-am dat pe Pele. S-au facut nenumarate greseli acolo, au adus jucatori, au plecat jucatori. La Dinamo au fost jucatori cu 10 - 15.000 de euro pe luna.
M-am intalnit cu Negoita, i-am zis ca a castigat campionatul la juniori, 'ai jucatori care asteapta si ei sa le dai 1000 - 1500 de euro pe luna'. Hagi a castigat campionatul cu 6 jucatori U21, asa trebuia sa faca si Dinamo. Mai aduceau cativa jucatori experimentati si aia era", a spus Giovani Becali pentru Digi Sport.
Spaniolii vin sa faca business, nu sa bage bani
Giovani Becali este de parere ca fondul de investitii spaniol nu va veni cu o investitie serioasa:
"Herminio si celalalt, ei cred ca pot lua Dinamo fara bani si eventual sa vanda jucatori dupa aceea si sa faca bani sa bage la Dinamo.
Jucatorii mei de acolo au contracte modeste de 1500 -2000, strainii au de 10.000. Ii spuneam lui Bratu 'ce iti trebuia tie Axente? sa ii dai atatia bani. ai atatia atacanti acolo, Moldoveanu, Neicutescu, Popa'.
Asa se intampla, toti antrenorii le spun conducatorilor ca joaca cu tineretul , apoi isi aduc alti fotbalisti", a mai spus Giovani Becali.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News