Motivul pentru care a picat transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga! Cehii au bănuit că nu are 19 ani! CFR-ul se apără
Transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga nu s-a mai realizat, iar atacantul ivorian va evoluat sub comanda lui Dan Petrescu cel puțin până la finalul sezonului.
Emmanuel Yeboah (19 ani) a impresionat în acest sezon. Aruncat de Dan Petrescu (55 ani) titular în flancul drept al atacului, ivorianul a înscris de 3 ori și a oferit două pase decisive în 16 prezențe din campionat.
Evoluțiile lui Emmanuel Yeboah au ajuns și în vizorul Slaviei Praga, adversara CFR-ului din grupele UEFA Conference League. Cehii au oferit 2 milioane de euro pentru transferul definitiv al ivorianului. Numai că, chiar dacă oficialii echipei din Gruia au fost de acord cu suma propusă, tranzacția a picat.
Slavia Praga l-a suspectat pe Emmanuel Yeboah că nu ar avea 19 ani
Slavia Praga a făcut un pas în spate când doctorii clubului au precizat că meniscul lui Emmanuel Yeboah este uzat. Vicecampioana Cehiei s-a temut că ivorianul este mai bătrân, și că nu ar avea numai 19 ani, așa că au vrut să-l împrumute pentru un sezon cu opțiune de cumpărare, potrivit gsp. Însă varianta nu a fost validată de Neluțu Varga, așa că atacantul va juca în continuare în Gruia.
Cristi Balaj a negat informația cum că Emmanuel Yeboah ar fi mai bătrân decât vârsta declarată. Președintele CFR-ului susține că parametrii fizici ai fotbalistului sunt corespunzători vârstei, având în vedere că a acumulat 6 kg de masă musculară de când este în România.
„Este exclus așa ceva, că el n-ar avea vârsta declarată! Exclus înseamnă exclus! Iar cea mai bună dovadă e faptul că toți parametrii lui fizici sunt în creștere din momentul în care a ajuns la noi. Numai în privința masei musculare e un surplus de 6 kilograme față de atunci când a ajuns în curtea CFR-ului”, a declarat Cristian Balaj pentru aceeași sursă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News