Motivul pentru care plecarea Universității Craiova către Maribor s-a amânat

Motivul pentru care plecarea Universității Craiova către Maribor s-a amânat Superliga

Universitatea Craiova va debuta în noul sezon din UEFA Conference League împotriva celor de la NK Maribor, în turul doi preliminar.

Meciul tur va avea loc în deplasare, joi, de la ora 21:15, iar oltenii aveau plecarea programată în cursul zilei de miercuri, dar aceasta a fost amânată.

Universitatea Craiova, plecare amânată spre Slovenia

Potrivit informațiilor obținute de reporterul PRO TV, avionul închiriat de Universitatea Craiova nu a putut pleca de la Sarajevo din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Astfel, plecarea a fost amânată, iar echipa se află în continuare în cantonamentul din ”Lunca Jiului”.

Este de așteptat ca delegația Universității Craiova să plece tot miercuri spre Graz, de unde ar urma să se deplaseze cu autocarul până la Maribor, așa cum au comunicat oltenii pe rețelele de socializare.

„Conferința de presă premergătoare disputei din Conference League va fi prefațată de Constantin Gâlcă și Alexandru Crețu de la ora 19:30 (20:30 - România), în timp ce antrenamentul oficial va fi pe Arena Ljudski vrt, cu începere de la ora 20:00 (21:00 - România)”, a transmis Universitatea Craiova.

Echipa pregătită de Constantin Gâlcă este neînvinsă în noul sezon din Superliga României. Are patru puncte după primele două etape, după 0-0 cu Hermannstadt și 4-2 cu UTA Arad.

După deplasarea la Maribor, oltenii vor avea parte de un test dificil în campionat, împotriva celor de la CFR Cluj, tot în deplasare.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!