"Mulți s-au jucat cu postul lor". Avertismentul lui Mircea Rednic după înfrângerea cu Dinamo
UTA Arad a pierdut ultimul meci din play-out, scor 2-0 în deplasare cu Dinamo, dar a încheiat pe prima poziție.
Pe stadionul Arcul de Triumf, Dinamo a înscris în minutul 14, când Amzăr a centrat excelent şi Abdallah. După numai patru minute, Patriche a reluat din careu în plasă, după un corner executat de Amzăr.
În urma acestui rezultat, Dinamo a încheiat pe loc de baraj, urmând să întâlnească pe Csikszereda, în dublă manșă.
Reacția lui Mircea Rednic după înfrângerea cu Dinamo
Tehnicianul ardelenilor a vorbit despre lipsa de determinare a jucătorilor săi, dar și despre greșelile comise, mai ales în prima repriză.
"S-a văzut diferența, mai ales în prima repriză. Am pierdut multe dueluri, pase greșite, nu prea am văzut implicare. La primul gol, o ezitare a portarului. Chiar mă bazam pe el.
Cred că ne-au surprins cu agresivitatea cu care au jucat, eu i-am atenționat, nu am avut atitudine. I-am avertizat că Dinamo e o echipă disperată. Au fost goluri pe greșeli, nu am contat în prima repriză.
Performanțele pe care le-am avut ca antrenor și jucător nu poate să le șteargă nimeni. Mulți s-au jucat cu postul lor la echipă, am transmis un mesaj clar. Dacă vrei să rămâi la echipă în sezonul viitor, aș fi vrut altceva. Eu nu mă joc. Ți se oferă șansa, trebuie să demonstrezi până la capăt. I-am felicit pentru întreg sezonul, dar mă interesează și atitudinea din ultimul meci. S-a văzut o relaxare", a declarat Mircea Rednic, la finalul partidei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News