"Mulțumim!" CFR Cluj s-a despărțit de unul dintre oamenii de bază din sezonul trecut
CFR Cluj a anunțat că s-a despărțit de un fotbalist care a evoluat în 32 de meciuri pentru ardeleni în sezonul trecut.
Fără meci în tricoul lui CFR Cluj în acest sezon, Durel Avounou (26 de ani) a pus capăt înțelegerii cu gruparea din Gruia.
"Mulțumim, Durel Avounou!
Clubul CFR 1907 Cluj și mijlocașul Durel Avounou au ajuns la un acord privind încetarea amiabilă a contractului
Îi mulțumim pentru toată munca depusă la CFR Cluj și îi dorim multă baftă în carieră!", au anunțat ardelenii prin intermediul rețelelor de socializare.
Despre Durel Avounou
Până să ajungă în România, mijlocașul central a evoluat în primele ligi din Franța, la echipe precum Le Mans, Caen și Orléans, dar și în Turcia, la Ümraniyespor, marcând în carieră, până la 25 de ani, 19 goluri
Durel a fost convocat, pentru prima oară, la naționala Republicii Congo la vârsta de 18 ani, bifând, până în prezent, 23 de selecții pentru reprezentativa țării sale.
850.000 de euro este cota de piață a lui Durel Avounou,potrivit site-urilor de specialitate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News