Nana Falemi, vehement după Farul - FCSB 3-2: „Trebuia să faci asta! Nu ești City”

Nana Falemi, vehement după Farul - FCSB 3-2: „Trebuia să faci asta! Nu ești City” Superliga

„Roș-albaștrii” au pierdut împotriva echipei de la malul mării, scor 2-3.

FCSB a avut meciul în mâini. Formația dirijată de Elias Charalambous a condus cu 2-0, însă Farul Constanța a întors soarta partidei și a câștigat campionatul României, clasându-se la patru lungimi de gruparea „roș-albastră”.

Nana Falemi, vehement după Farul - FCSB 3-2: „Trebuia să faci asta! Nu ești City”

Nana Falemi, fost jucător FCSB, a vorbit despre partida de la Ovidiu și a remarcat faptul că „roș-albaștrii” ar fi trebuit să parcheze autobuzul, după ce au reușit să marcheze două goluri rapide împotriva Farului Constanța.

„La 2-0, realist vorbind, trebuie să închizi jocul. La 2-0 în deplasare, cu Farul, cu titlul pe masă, trebuie să închizi jocul! Că nu ești City (n.r. Manchester City) să ai tu posesie 80% și ăia 20!

Treci în 4-4-2 cu Olaru, Șut, Ovidiu Popescu și Tavi Popescu și în față cu Coman și Compagno. Te-ai betonat, închizi jocul și la final ridici trofeul”, a spus Nana Falemi într-un Reels pe Instagram.

Farul Constanța - FCSB 3-2

FCSB a început în forță partida de la Ovidiu. Adrian Șut a deschis scorul în minutul opt cu o execuție de excepție, iar Andrea Compagno a majorat diferența în minutul 17.

Criciuma Mateus a redus din diferență în minutul 42, iar la pauză, FCSB era deasupra Farului Constanța în clasament.

În partea secundă, însă echipa de la malul mării a intrat cum nu se putea mai bine în joc. Tudor Băluță a restabilit egalitatea în minutul 59, iar Louis Munteanu a adus victoria în minutul 86.

Formația dirijată de Gică Hagi a reușit, în consecință, să obțină toate cele trei puncte și să câștige campionatul României!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!