Tuttomercatoweb anunță azi la prânz că mijlocașul italian Alessandro Murgia de la FC Hermannstadt este dorit de nu mai puțin de patru echipe de top din Superliga României!

”Sosit la Hermannstadt în august 2023, Alessandro Murgia, un mijlocaș crescut în academia de tineret a lui Lazio, a reușit în ultimele 18 luni să își câștige un rol central în echipa din România. Cu 20 de apariții în acest sezon, dintre care trei goluri, el a fost și subiectul interesului de pe piață.

Jucătorul născut în 1996 este în prezent împrumutat cu drept de răscumpărare la Sibiu de la SPAL, club care a deschis ușa plecării sale definitive.

Potrivit redacției TuttoMercatoWeb.com, pe urmele sale sunt patru cluburi, toate participante în Superliga locală: Universitatea și CFR, cele două echipe din Cluj, precum și Dinamo și Rapid, ambele din București”, au notat italienii.

Alessandro Murgia a răpus de două ori FCSB, cu 5-1 și 2-0 

Murgia a marcat primul gol în victoria lui FC Hermannstadt din august anul trecut, 2-0 cu FCSB (minutul 56), scorul final fiind stabilit în prelungiri de Ronaldo Deaconu (90+6).

Fostul internațional de tineret italian, care a jucat și în dubla din februarie 2018 a lui Lazio Roma din Europa League cu FCSB, 0-1 în turul de pe Arena Națională (integralist) și 5-1 în returul de pe Stadio Olimpico (intrat în minutul 67), a oferit anul trecut un interviu în Italia pentru Sky Sports:

”Întotdeauna am susținut-o pe Lazio, iar golul din finala Supercupei Italiei cu Juventus rămâne de neșters în capul meu. Simone Inzaghi știa cum să te încarce cu cuvintele potrivite”.

Vineri, FCSB și FC Hermannstadt se întâlnesc în prima etapă a anului din Superligă, LIVE TEXT AICI pe Sport.ro.