VIDEO EXCLUSIV "Ne-a picat lumea". Dezvăluiri în premieră ale medicului de la FCSB, despre accidentarea pe care nu o mai văzuse până atunci
Invitat la emisiunea Arena Sport.ro, Flavian Arămitu a vorbit despre momente marcante din cariera de medic sportiv.
Medicul de la FCSB a povestit despre unul dintre cele mai grele cazuri din cariera sa, accidentarea lui Ionuţ Panţîru, care a trecut printr-o perioadă dificilă.
Fundașul stânga de 27 de ani a suferit o accidentare gravă la genunchi în aprilie 2021, la genunchi după un contact dur la antrenamente, cu Adrian Șut, coechipierul său, iar ulterior a fost supus unei intervenții chirurgicale în Italia.
Fundașul stânga al celor de la FCSB a evoluat ultima oară pentru „roș-albaștri” într-un meci cu Sepsi, disputat pe 25 aprilie 2021 și încheiat cu victoria covăsnenilor, scor 2-1. După nu mai puțin de trei intervenții chirurgicale și aproape doi ani și jumătate de pauză, a revenit pe gazon în septembrie 2023, tot la o partidă cu Sepsi (5-2).
"Mi-a fost greu să o spun. Am spus-o așa, cu jumătate de gură. Am avut un caz, interesant din punct de vedere medical, dar trist pentru jucător. Se întâmplă.
I-am spus că este o accidentare gravă, pașii pe care urmează să-i facem, operațiile din care putem alege. A ales o variantă din străinătate, specialistul de acolo spunându-i că este optimist cu rezolvarea problemei printr-o soluție simplă și rapidă.
Din păcate, s-a dovedit că nu s-a putut rezolva așa, i-am spus că o să urmeze o perioadă grea. Despre Panțîru este vorba. Am simțit că este o accidentare foarte gravă, pe care nu o vezi des. Eu nu am văzut-o în cariera mea, destul de lungă. Pare greu de crezut. Ne-a picat lumea când am văzut imaginile de la RMN. Era de necrezut", a povestit Flavian Arămitu, la Arena Sport.ro.
VIDEO | Emisiunea integrală Arena Sport.ro, cu Flavian Arămitu
Flavian Arămitu, invitatul lui Cătălin Oprișan la Arena Sport.ro (9 mai 2024) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News