"Ne întoarcem în trecut, undeva la începutul anilor 90". Viorel Moldovan, reacție dură despre starea gazoanelor din România
Petrolul Ploiești și Chindia Târgoviște s-au duelat în etapa cu numărul 23 din Superliga României.
Gazonul a fost vizibil alterat din cauza ninsorii, astfel că încă din prima repriză jucătorii au avut mari probleme cu noroiul și iarba deteriorată.
Pe un teren foarte greu, Petrolul Ploiești a reuşit să deschidă scorul în minutul 27, prin Gheorghe Grozav, dintr-un penalty acordat pentru un fault comis de Cornel Dinu la Robert Moldoveanu.
Chindia Târgoviște, care îşi dispută meciurile de acasă pe Stadionul "Ilie Oană", a egalat în partea secundă a meciului, prin golul marcat de Godberg Barry Cooper (minutul 70), cu capul, din centrarea lui Modestas Vorobjovas, ambii intraţi la pauză. Daniel Popa a înscris golul victoriei (minutul 85), după o pasă venită de la Cooper.
Reacția lui Viorel Moldovan despre starea gazonului de pe "Ilie Oană"
"Parcă ne întoarcem în trecut, undeva la începutul anilor 90, când se juca fotbalul în astfel de condiţii execrabile. O mare ruşine din acest punct de vedere, vis a vis de cei care au în administraţie stadioanele. Nu se ocupă de ele, toate au probleme cu drenajul, nu sunt făcute cum trebuie. Arată deplorabil suprafaţa de joc, nu am văzut demult.
Cum a plouat puţin, au probleme şi se joacă în condiţii mezerabile.
La Ploieşti, la Arad, la Cluj vorbim de terenuri prost făcute, nu se implică, nu îi interesează. Nu vorbim despre terenuri îngheţate. Nu sunt făcut ca lumea, nu au drenaj. După aceea, putem vorbi despre instalaţia de încălzire care la unele cluburi merge de când începe iarna. A fost de ajuns să ajungă să arate aşa", a spus Viorel Moldovan, la Orange Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News