GALERIE FOTO Neil Lennon nu s-a mai abținut. Gesturile făcute după ce Rapid a egalat-o pe CFR Cluj la ultima fază
Rapid a terminat la egalitate cu CFR Cluj, scor 2-2, după un gol marcat la ultima fază a meciului din Giulești.
Condusă de două ori, după golurile lui Daniel Bîrligea (28') și Peter Michael (75'), Rapid a revenit în ambele ocazii. Albion Rrahmani a transformat un penalty obținut de Petrila în minutul 53, iar Florent Hasani a marcat pentru 2-2 în minutul 90+7. După golul lui Hasani, cei doi antrenori nu și-au mai putut stăpâni emoțiile.
Gesturile lui Neil Lennon după ce Rapid a egalat-o pe CFR Cluj la ultima fază
În timp ce Dan Petrescu era vizibil furios din cauza golului încasat de CFR Cluj, Neil Lennon transmitea mesaje către cei din tribună.
Antrenorul nord-irlandez s-a întors către tribună, a dus mâna dreaptă în zona gurii, iar ulterior s-a pălmuit ușor peste frunte. Nu este clar însă ce a vrut să transmită Neil Lennon sau cui i-au fost adresate mesajele respective.
Rapid începe astfel sezonul cu două remize, 1-1 la Arad și 2-2 împotriva lui CFR Cluj. Pentru giuleșteni urmează derby-ul cu Petrolul, de la Ploiești, luni, 29 iulie, de la ora 22:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News