NEWS ALERT Nelu Varga, într-o stare stabilă! CFR Cluj a emis un comunicat oficial

Nelu Varga, într-o stare stabilă! CFR Cluj a emis un comunicat oficial Superliga

Starea de sănătate a lui Nelu Varga, după eliminarea celor de la CFR Cluj din preliminariile Champions League, pare să se fi agravat.

UPDATE: CFR Cluj a emis un comunicat oficial cu privire la starea de sănătate a lui Neluțu Varga. Acționarul majoritar al grupării ardelene este într-o stabilă.

„Domnul Varga este într-o stare stabilă, comunicăm și ne-a transmis că este alături de noi și ne ține pumnii la meciul din această seară. Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm cât mai repede, în formă maximă, alături de noi”, se arată în comunicat.


Patronul celor de la CFR Cluj a fost internat de urgență la Clinica de Neurochirurgie din Cluj Napoca, după ce a suferit un atac cerebral, susține foaiatransilvania.ro.

Nelu Varga, acționarul majoritar de la CFR Cluj, în comă indusă

Varga ar fi avut mai multe probleme în momentul în care a ajuns la Clinica de Neurochirurgie din Cluj. Sursa citată menționează că patronul CFR-ului nu mai putea să vorbească și ar fi avut dificultăți în a-și menține echilibrul, motiv pentru care medicii ar fi luat decizia de a-i induce o stare neuro-vegetativă. Mai pe scurt, comă indusă.

După un RMN efectuat, medicii ar fi decis că cea mai bună variantă este inducerea unei stări de neuro relaxare, urmând ca aceștia să ia și alte decizii în ceea ce-l privește pe patronul de la CFR.

„I s-a făcut tromboliză. A ajuns foarte repede la spital, în timp util, și medicii au reușit să îi facă tromboliză. Am înțeles că este un tratament de ultimă generație. El a ajuns la spital și nu mai putea vorbi și avea mici probleme de echilibru. El este acum sub supravegherea medicilor”, a spus o persoană din familia lui Nelu Varga, potrivit sursei citate.

Cazul a fost preluat de medicul Ștefan Florian, care a dat vești bune cu privire la starea de sănătate a acționarului majoritar CFR Cluj: „E spre bine. Își revine. E pe drumul cel bun”.

CFR Cluj poate încasa 4,3 milioane de euro dacă intră în grupele Conference League

S-a zvonit că șefii de la CFR Cluj au fixat un obiectiv mai îndrăzneț pentru acest sezon european. Aceștia și-au dorit ca echipa să ajungă în grupele Champions League sau Europa League. În ambele cazuri, în conturile clubului ar fi intrat sume importante de bani.

Acum, după ce campioana a fost eliminată de Pyunik Erevan încă din primul tur preliminar al Champions League, singurul obiectiv rămas pe plan european este calificarea în grupele Conference League. În cazul în care vor reuși să ajungă acolo, CFR va primi, în total, 4,3 milioane de euro, sumă la care s-ar mai adăuga și bonusuri în funcție de rezultatele din grupe, dar și în funcție de clasarea finală.

„Din păcate, au fost momente grele și pentru patronul echipei. Știu că e mai bine (n.r. – Ioan Varga, patronul clubului) și în curând va fi lângă noi, sănătos. Cu toții trebuie să ne rugăm să fie cât mai repede, pentru că, fără patron, nu știu unde era acest club acum.

Cinci ani la rând a tot investit, echipa a câștigat. Cred că din cauza fotbalului e acolo unde este, pentru că își dorește foarte mult să câștige. Suntem alături de el. Din ce am înțeles, e mult mai bine”, a spus Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului CFR Cluj - Rapid.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!