După 11 meciuri disputate în sezonul regulat, echipa pregătită de Dan Petrescu a înregistrat cinci victorii, trei rezultate de egalitate și trei înfrângeri, acumulând un total de 18 puncte.
Neluțu Varga a dat milităria jos din pod la CFR Cluj: ”I-am luat la șuturi după meci”
Înainte de pauza internațională, CFR Cluj a învins-o pe Poli Iași cu 2-1. Rezultatul a venit în urma ședinței pe care a impus-o conducerea din Gruia asupra jucătorilor și staff-ului tehnic.
Anterior jocului cu Poli Iași, CFR Cluj a pierdut ”acasă”, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia cu 1-3.
Neluțu Varga a mărturisit că fotbaliștii i-au promis că își reglează atitudinea față de jocuri și că vor încerca să dea totul pe teren până la finalul sezonului.
”Eu zic că lucrurile se îmbunătățesc. După ședința pe care am avut-o cu ei, am senzația că lucrurile și-au intrat în normal. Am avut ședință săptămâna trecută, după înfrângerea cu UTA, i-am luat la șuturi după meciul cu Aradul.
Atunci mi-au promis că își reconfigurează atitudinea și vor da totul pe teren. Mi-au spus că merită să am încredere în ei, că își vor ține promisiunea față de mine de mine de a intra în play-off”, a spus Neluțu Varga, potrivit iamsport.ro.
Pentru CFR Cluj urmează meciul cu Petrolul Ploiești de sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 21:00, în etapa #13 din SuperLiga României. Confruntarea va putea fi urmărită și în format LIVE TEXT pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.