Ngezana, discurs în premieră! A vorbit despre lunga așteptare și a dezvăluit de ce a ales FCSB

Ngezana a jucat titular în FCSB - Universitatea Craiova 3-0 (3-0), meci din etapa a opta a Superligii.

FCSB a învins-o fără drept de apel pe Universitatea Craiova, cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua, în etapa a 8-a a Superligii de fotbal.FCSB a realizat diferenţa în prima repriză, prin golurile marcate de Darius Olaru (13, 45) şi Risto Radunovic (21). Gazdele au avut şi o bară, prin Andrea Compagno.

Ngezana, calm și răbdător

Sud-africanul Ngezana, care a fost titular în premieră la FCSB, a fost unul dintre jucătorii cu o evoluție concludentă. Stoperul transferat de FCSB în această vară a făcut cuplu în centrul defensivei cu Joyskim Dawa, după ce etapa trecută, la Arad, Vlad Chiricheș s-a accidentat. 

Într-un exercițiu de sinceritate, sud-africanul excelent în duelurile aeriene a dezvăluit că perioada de adaptare a fost una dificilă. FCSB e primul club european din cariera fotbalistului sud-african. 

"Nu e ușor să schimbi țara, adaptarea a fost grea. A fost, într-adevăr, greu pentru mine să stau pe margine, nu a fost ușor. Am avut nevoie de timp, a trebuit să-mi aștept șansa de a juca. E un vis realitate să joc în Europa, dar trebuie să muncesc din greu. 

Am venit pentru că a fost o ofertă bună, e un vis pentru mine. A fost frumoasă atmosfera, joci cu motivație. S-au uitat mulți sud-africani la meci, n-aș vrea să-i dezamăgesc. Pentru mine e frumos să văd atmosfera de pe acest stadion", a declarat Ngezana la finalul partidei la care au asistat peste 21.000 de spectatori. 

FCSB - Universitatea Craiova 3-0

FCSB s-a distrat pe Ghencea cu Universitatea Craiova. Toate cele trei goluri au fost înscrise în prima repriză, când vicecampioana României a dat startul recitalului încă din minutul 13 al partidei.

Darius Olaru a deschis scorul, din pasa lui Octavian Popescu. În minutul 21, Alex Băluță l-a servit pe Risto Radunovic, care a înscris fără nicio problemă. Cuplul Popescu - Olaru a reapărut pe finalul primei reprize. Darius a realizat „dubla” în minutul 45 și a închis tabela de marcaj.

În urma victoriei, FCSB s-a distanțat la două puncte de ocupanta poziției a doua din clasament, CFR Cluj. Roș-albaștrii se află în vârf cu 18 puncte, în timp ce Universitatea Craiova se situează pe locul patru cu 14 puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!