VIDEO "Niciodată în viața vieților lui!" Gigi Becali a decis: fotbalistul care nu are loc în primul 11 la FCSB
FCSB a făcut trei transferuri în această vară.
Farul Constanța a luat titlul cu o echipă matură, cu fotbaliști precum Ionuț Larie, Denis Alibec sau Andrei Artean.
S-a bazat însă și pe fotbaliști crescuți la academia lui Gheorghe Hagi. Andrei Borza sau Adrian Mazilu au reprezentat "elemente-surpriză" pentru adversarele campioanei. Gică Hagi le-a dat încredere, iar ofertele pentru cei doi au venit ca o consecință firească a evoluțiilor fără cusur.
Adrian Mazilu a fost unul dintre jucătorii determinanți pentru Farul în ediția trecută de campionat. Atacant de bandă sau central, puștiul lansat de Gică Hagi la academia de la Ovidiu a stârnit imediat reacții din partea foștilor mari fotbaliști ai României. Gică Popescu l-a comparat cu Florin Răducioiu, iar alți foști jucători din Generația de Aur îi anticipează un viitor strălucitor.
Și patronul lui FCSB, Gigi Becali, și-a exprimat admirația pentru Mazilu. Deși îl apreciază, omul de afaceri susține că fotbalistul de la Farul nu ar avea acum loc în primul 11 al lui Elias Charalambous, cipriotul aflat pentru al doilea sezon pe banca roș-albaștrilor.
"Nu, nu (n.r. am făcut ofertă). Din două puncte de vedere. Nu o să zic că nu au confirmat să nu-l supăr pe el, dar zic așa. Nu sunt sigur că fac față la noi. Mazilu în locul cui? Păi în locul cui să poată juca Mazilu la noi? În locul lui Tavi sau Coman? Niciodată în viața vieților lui", a declarat Gigi Becali, marți, în jurul prânzului.
La Farul Constanța, Adrian Mazilu a bifat 20 de apariții, a reușit să marcheze șapte goluri și să paseze decisiv într-o situație, în aproximativ 1000 de minute petrecute în echipamentul dobrogenilor.
FCSB
Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)
Veniri - Damjan Djokovic (33 de ani / mijlocaș central / Croația, Olanda / Al Raed Buraidah / liber de contract), Alexandru Băluță (29 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Puskas Akademia / liber de contract), Siyabonga Ngezana (25 de ani / fundaș central / Africa de Sud / 500.000 de euro)
Reveniri după împrumuturi - Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / FC "U" Cluj), Valentin Gheorghe (26 de ani / extremă stânga / România / Umraniyespor), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / Chindia), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Poli Iași), Ovidiu Horșia (22 de ani / extremă dreapta / România / FC "U" Cluj), Mihai Lixandru (21 de ani / închizător / România / CS Mioveni), Andrei Pandele (19 ani / mijlocaș central / România / AS FC Buzău), Marian Botezatu (22 de ani / fundaș stânga / România / Foresta Suceava), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / Foresta Suceava), Daniel Toma (23 de ani / mijlcoaș central / România / CS Mioveni), Mihai Udrea (21 de ani / portar / România / Viitorul Pandurii Tg. Jiu), Aurelian Ciuciulete (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)
Plecări - Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FC Rapid 1923 / contract încheiat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / Rapid / contract încheiat), Jonaas Tamm (31 de ani / fundaș central / Estonia / contract încheiat), Boban Nikolov (28 de ani / mijlocaș central / Macedonia de Nord / contract încheiat), Billel Omrani (29 de ani / atacant / Algeria / contract încheiat), Deian Sorescu (25 de ani / mijlocaș dreapta / România / Rakow Czestochowa / împrumut expirat), Sorin Șerban (23 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași / contract încheiat), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / "U" Cluj / împrumutat), Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / "U" Cluj / împrumutat), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Petrolul / împrumutat), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / CSM Alexandria / împrumutat)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News