VIDEO Nicolae Dică, disperat de accidentările de la FCSB: „Avem această problemă!” Ce spune despre starea accidentaților
Nicolae Dică (42 de ani), antrenorul lui FCSB, exasperat de accidentările de la echipă.
Tehnicianul vicecampioanei anunță că vor exista modificări în primul „11” la FCSB-ului la meciul cu Chindia Târgoviște, deoarece se tema să nu apară noi accidentări.
În debutul acestui sezon, Dică a pierdut doi jucători importanți: Adrian Șut și Ovidiu Popescu.
Ionuț Panțîru și Iulian Cristea, alți doi jucători cheie de la FCSB, sunt și ei accidentați. Primul s-a accidentat în luna aprilie a anului trecut, în meciul cu Sepsi OSK, scor 1-2, în timp ce al doilea s-a accidentat la un meci al naționalei, cu Muntenegru, scor 0-2.
„Din păcate, chiar asta vorbeam și după meciul din Europa cu staff-ul și spuneam că avem acest ghinion, la fiecare meci se accidentează câte un jucător și o face pe o perioadă mai lungă. Dacă fac modificări în echipă de la Europa la campionat ăsta este motivul, pentru că îmi e teamă de accidentări. Altfel, jucătorii fizic au arătat că stau bine.
Chiar acum eram în sală cu Panțîru, Cristea, avem Șut acum, Ovidiu Popescu, sunt mai mulți accidentați”, a spus Nicolae Dică la conferința de presă dinaintea meciului cu Chindia.
Pentru FCSB urmează duelul de pe teren propriu, cu Chindia Târgoviște, programat duminică, de la ora 21:30. Cele mai tari faze vor fi LIVE TEXT pe SPORT.RO.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News