Nicolae Dică, neînvins după 4 meciuri la Mioveni: "Echipa făcuse 9 puncte în 21 de etape. Anul ăsta avem deja 8!"
Nicolae Dică a rămas neînvins pe banca lui CS Mioveni și după meciul cu U Cluj (2-2), al patrulea de când a preluat formația argeșeană.
CS Mioveni a condus cu 2-0 după mai puțin de jumătate de oră, după ce Bogdan Rusu (3) și Amine Benchaib (28) l-au învins pe Iliev în urma unui corner, respectiv penalty. Până la pauză, U Cluj a redus din diferență prin Thiam (41), iar scorul final, 2-2, a fost stabilit de Ispas (72).
Nicolae Dică, neînvins după 4 meciuri la Mioveni
După meci, Dică a spus că sunt mai degrabă două puncte pierdute, având în vedere că echipa sa a condus cu 2-0. Totuși, antrenorul rămâne optimist în lupta pentru evitarea retrogradării, ținând cont de parcursul excelent al lui CS Mioveni din acest an.
"Am început bine jocul, am reușit să marcăm două goluri. Chiar dacă au avut și ei două ocazii mari, am marcat noi golul doi. Nu am fost așa agresivi la mijlocul terenului, nu am recuperat multe mingi, am stat departe de adversar, ne-am și eliminat ușor. În a doua repriză, am schimbat sistemul și am fost o echipă mai agresivă, mai compactă, chiar dacă ne-am apărat mai jos. Nu le-am dat multe șanse, dar am primit acel gol din lovitură liberă. Eu cred că un rezultat de egalitate e meritat, dar, dacă ne gândim că am condus cu 2-0, am pierdut două puncte.
Importat e că echipa joacă. Pentru public e frumos, dar pentru noi ca antrenori e greu. Așa cum am spus, noi încercăm să jucăm la fiecare meci.
Normal că trebuie să rămânem optimiști. În 4 jocuri nu am pierdut. Eram echipa de pe ultimul loc care făcuse 9 puncte în 21 de etape. Acum, 8 puncte în patru etape, suntem în grafic. Băieții au o atitudine bună la fiecare joc, se antrenează bine, suntem uniți și nu avem nimic de pierdut. Numai de câștigat dacă vom juca la fel în aceste patru etape", a spus Nicolae Dică.
Neînvinsă în ultimele cinci meciuri din Liga 1, CS Mioveni rămâne pe ultimul loc, cu 17 puncte acumulate în primele 25 de etape din sezonul regulat. Diferența față de următoarea clasată, UTA Arad, este acum de trei lungimi.
În runda următoare, CS Mioveni va primi vizita celor de la Rapid.
Foto: Sport Pictures
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News