Nicolae Dică nu stă pe gânduri: „Le-am transmis din prima zi asta!” Ce le-a spus antrenorul elevilor săi de la CS Mioveni

Nicolae Dică nu stă pe gânduri: „Le-am transmis din prima zi asta!” Ce le-a spus antrenorul elevilor săi de la CS Mioveni Superliga

Fostul tehnician de la FCSB a preluat-o pe CS Mioveni în luna ianuarie, după ce la începutul lui noiembrie se despărțise de gruparea „roș-albastră”.

Nicolae Dică a bifat deja două apariții la cârma noii sale echipe: 1-0 împotriva celor de la Petrolul Ploiești și 2-1 împotriva celor de la UTA Arad. Sunt primele rezultate pozitive în Superligă, după ce pierduse cu 'U' Cluj, scor 1-2, pe când o îndruma pe FCSB.

Nicolae Dică nu stă pe gânduri: „Le-am transmis din prima zi asta!” Ce le-a spus antrenorul elevilor săi de la CS Mioveni

Antrenorul a vorbit despre primele clipe de la CS Mioveni și a specificat ce le-a spus jucătorilor încă din prima zi, evidențiind, în acest sens, că își dorește ca elevii săi să aibă o mentalitate de învingători.

„Dacă ar exista o rețetă a succesului, ar aplica-o toată lumea, ar câștiga toată lumea. Uneori îți iese, uneori nu, fiecare antrenor are filozofia lui, principiile lui, dar mă bucur că ne-a ieșit în aceste 2 etape, am obținut 2 victorii, am făcut jocuri bune, dar cum am mai spus, n-am obținut nimic deocamdată și terbuie să mergem pe aceeași linie. Îmi place să risc, mi-a plăcut întotdeauna și încerc până la urmă să fac niște lucruri după filozofia mea și principiile pe care le am. 

Am încercat să fac un lot competitiv cu jucătorii pe care i-am găsit aici, pe care i-am adus, asta nu înseamnă că la fiecare meci vom face lucrurile acestea, pentru că vom întâlni echipe puternice, cum e Sepsi, o echipă care se luptă la play-off și va fi greu să facem același lucru, dar nu vom renunța total la principiile noastre.

Le-am transmis din prima zi că vreau să aibă mentalitate de învingători, fie că jucăm cu Liga 3, cu o echipă de Liga 2 sau cu una care se luptă la campionate, să jucăm la fel și să încercăm să scoatem maxim de la fiecare meci, doar așa putem să obținem lucruri bune. Nu e ușor, e doar începutul, trebuie să continuăm ăn același ritm. Important e cum reacționăm când vom pierde jocuri, la treaba asta mă gândesc”, a spus Dică, potrivit Sport Total.

Următorul meci pentru fostul antrenor de la FCSB va fi duminică, 5 februarie, de la ora 15:30, împotriva celor del a Sepsi OSK pe teren propriu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!