Nicolas Popescu a semnat! Anunțul clubului
Farul Constanța s-a impus în prima etapă a Superligii, scor 2-1, acasă, cu FCU Craiova.
Grameni și Artean au marcat pentru gazde, în timp ce pentru formația lui Marius Croitoru a înscris Sidibe. Gheorghe Hagi a anunțat la finalul partidei de la Ovidiu că perioada de transferuri nu s-a încheiat, iar lotul mai poate suferi modificări.
Nicolas Popescu a semnat prelungirea contractului pe trei ani
Până atunci, Farul Constanța a anunțat marți după-amiază că fiul lui Gică Popescu, Nicolas Popescu, a semnat prelunginrea înțelegerii cu gruparea de la malul mării.
Foto: Farul Constanța
"Mijlocașul Nicolas Popescu a semnat, astăzi, în prezența președintelui clubului Gheorghe Popescu și a directorului sportiv Zoltan Iasko, prelungirea contractului cu formația noastră pentru o perioadă de trei ani.
Născut la 2 ianuarie 2003, Nico este unul dintre cei mai talentați tineri jucători ai echipei constănțene. Format la Academia Gheorghe Hagi, Nicolas Popescu a debutat deja și în primul eșalon, la 25 iulie 2021, într-o partidă câștigată de Farul, scor 2-0, cu Gaz Metan Mediaș", au scris cei de la Farul.
Nicolas nu este „menajat” de tatăl său. Gică Popescu a dezvăluit recent, într-un interviu pentru GSP, care este salariul lunar al tânărului jucător și ce i-a transmis acestuia pentru a câștiga mai mulți bani, pe cont propriu.
„Nico, de exemplu, are 500 de euro pe lună de la club. Jucătorii care au făcut 16 ani semnează pe un salariu de 500 de euro. Cu asta a trăit. Mănâncă la club, îi plătesc eu cazarea, în rest - 500 de euro pe lună. Are 8.000 de lei în cont strânși. Vrei mai mult? Joacă la echipa mare și schimbăm contractul”, a spus fostul jucător.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News