Nicolo Napoli, aproape de plecarea de la Iasi! Ce l-a suparat pe antrenorul care abia a revenit in Liga 1: "Nu pot sa raman daca nu este liniste"
Nicolo Napoli a revenit recent pe banca tehnica a celor de la Poli Iasi.
Echipa se afla pe ultimul loc in clasamentul Ligii 1, iar situatia din cadrul clubului nu este deloc calma. Potrivit ProSport, italianul a fost la un pas de a pleca de la Iasi in aceste zile.
Dupa ce in vestiar au aparut mai multe nemultumiri in urma partidei cu Dinamo, antrenorul a cerut sa discute cu primarul Mihai Chirica, insa intalnirea nu a fost posibila pana sambata.
Edilul a mers dimineata la hotelul in care se afla cazat Nicolo Napoli, cei doi stabilind ca primarul sa mearga luni la antrenamentul echipei pentru a discuta cu jucatorii.
Italianul a comentat situatia de la club si a spus ca nu va ramane la echipa daca nu va fi liniste in vestiar.
"Am venit cu inima deschisa la Poli Iasi si sunt convins ca putem face lucruri bune. Astept sa ne intalnim cu totii. Cu domnul primar, cu presedintele, cu jucatorii, cu domnul Ambrosie, cu domnul Antohi. Sa vedem ce se poate intampla, ce nu se poate intampla. Este posibil sa plec.
Nu pot sa raman daca nu se stie ce se va intampla. Nu pot sa raman daca nu este liniste. Nu pot lucra cu jucatori straini care sunt nemultumiti de situatia financiara. Domnul primar ne-a dat asigurari ca va fi bine, iar eu cred ca se poate. Dar eu vreau o siguranta din acest punct de vedere", a declarat Nicolo Napoli, pentru ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News