Noi detalii despre mutarea momentului în Superliga României! Ce a spus Victor Becali despre transferul lui Andrei Borza
Rapid a pus ochii pe fotbalistul care a impresionat la Farul Constanța în sezonul trecut, Andrei Borza (17 ani).
Giuleștenii au ajuns la a doua înfrângere consecutivă, astfel că oficialii clubului s-au repliat și încearcă să mai facă un transfer puternic. Rapid a pus ochii pe „perla” de la campioana României, Andrei Borza, iar cluburile ar fi ajuns la un acord în acest sens.
Ioan Becali, fostul agent FIFA, deține firma care îl reprezintă pe tânărul jucător și a dezvăluit că a intermediat transferul lui Borza la Rapid.
Victor Becali, noi detalii despre transferul lui Andrei Borza la Rapid
Victor Becali a comentat și el posibila mutare, în cursul serii de luni, și se arăta încrezător că transferul se poate concretiza curând. Fostul impresar a precizat și că înțelegerea va fi una avantajoasă și pentru Andrei Borza.
„Sper ca mâine (n.r. marți) să se facă transferul, jucătorul poate face vizita medicală mâine. În principiu, a acceptat şi jucătorul condiţiile, dar vom vedea! Mâine s-ar putea pune toate lucrurile la punct. Sută la sută e când se semnează, acum nu pot să spun că e sută la sută.
Borza va avea un contract bun, dar eu nu spun cifre, să spună cluburile dacă vor.
Deocamdată, nu ştiu dacă vor merge şi alţi jucători de la Farul. Grameni, dacă va merge şi el, e un jucător interesant, bun, de perspectivă. Rapid investeşte şi în viitor”, a declarat Victor Becali conform Prima Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News