Noi dezvaluiri incredibile despre spaniolii de la Dinamo! La ce trucuri au apelat pentru a scapa de plata a 20.000 de euro
Situatia financiara si administrativa de la Dinamo este una foarte dificila in acest moment.
De la o zi la alta este din ce in ce mai clar faptul ca noii proprietari ai lui Dinamo nu dispun de banii necesari pentru a tine clubul pe linia de plutire.
In urma cu cateva saptamani juniorii si chiar o parte din oficialii clubului au trecut, pe rand, prin momente jenante. Acestia au fost pusi in situatia de a nu mai fi primiti in locurile unde erau cazati din cauza unor datorii ale clubului. Acum, a iesit la iveala un nou episod penibil, in centrul caruia s-au aflat conducatorii lui Dinamo.
DigiSport informeaza ca noii proprietari ai clubului din Soseaua Stefan cel Mare nu au platit nici macar camerele de hotel in care au fost cazati in perioada in care au negociat preluarea lui Dinamo de la Ionut Negoita.
Conform sursei citate, acestia au facturat serviciile respective tot in contabilitatea clubului, astfel incat suma de aproximativ 20.000 de euro va trebui sa fie achitata tot de Dinamo, in cazul in care spaniolii vor decide sa plece.
Mai mult decat atat, pentru ca tabloul sa fie complet, in momentul in care managerii hotelului respectiv i-a somat pe oficialii lui Dinamo sa achite acele facturi, acestia s-au mutat la hotelurile aceluiasi proprietar din Brasov si Constanta. La aceste hoteluri, facturile au fost achitate de unul dintre sponsorii echipei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News