Noi dezvaluiri la Dinamo! Un fundas de NATIONALA, acuzat de implicare in mafia pariurilor: "Ne gandim cu totii la meciul cu Steaua!"
Scandal fara intrerupere la Dinamo! Seful galeriei suspecteaza unul dintre fundasii importanti din echipa de implicare in Mafia Pariurilor. Meciul cu Steaua este vizat din nou! Si Negoita ii suspecteaza pe jucatori, tot la meciurile cu marea rivala.
Mihnea Ionescu anunta ca Dorinel va avea sustinerea suporterilor pana la urma, dar ca aceasta va fi conditionata de rezultate. Nu asa s-a intamplat si cu Bonetti, care a ramas in inimile suporterilor, chiar daca echipa este pe locul 7 in clasament.
"Oamenii care au fost la sediul firmei domnului Badea sunt oameni reprezentativi pentru Dinamo, suporteri care merg in deplasari si de cuvantul lor trebuie sa se tina cont. Maniera in care a fost dat afara Bonetti este una urata si conducerea este vinovata de acest lucru, dar suporterii se saturasera sa vada un joc fara orizonat.
Bonetti a spus lucrurilor pe nume si in mandatul lui clubul s-a indepartat de influenta fratilor Becali. Acestea sunt motivele pentru care l-am simpatizat pe Bonetti si pentru care suporterii l-au tinut in brate. Nu a avut rezultate, dar asta e si vina conducerii pentru ca nu a adus jucatori. Putem vorbi de un New Dinamo indiferent de numele antrenorului doar daca actionarii baga mana in buzunar. Vedem eventuala venire a lui Dorinel ca venirea unui antrenor dornic de afirmare. A jucat la Steaua, dar si la Dinamo asa ca daca a fost mercenar a fost la ambele echipe.
Vom conditiona sustinerea noului antrenor, de rezultate. Cu totii ne-am gandit ca meciul cu Steaua din returul trecut ar fi fost unul necurat, dar cel de acum nu. Ne-am gandit atunci la Dragos Grigore, daca exista o mafie a pariurilor atunci el este unul dintre pioni", a declarat Mihnea Ionescu la Sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News