"Noi il asteptam pe aeroport!" S-a declansat razboiul intre Cortacero si fanii lui Dinamo! Atmosfera e tensionata dupa ce spaniolul a refuzat o propunere importanta a suporterilor
Pablo Cortacero a fost schimbat vineri din functia de presedinte al Consiliului de Administratie de la Dinamo.
Noul presedinte al Consiliului de Administratie va fi Constantin Eftimescu. Conform celor de la Pro Sport, Cortacero ar fi declarat ca cei de la DDB au cedat putin din cauza presiunii, dar investitorul spaniol le da asigurari acestora ca situatia de la club se va rezolva.
"Stiu ca au fost presiuni foarte mari, mai ales din partea fanilor. Cei de la DDB, in special, iar ei au cedat putin, dar lucrurile se vor rezolva. Sunt patronul clubului si, odata cu marirea de capital social, lucrurile se vor linisti. Acest lucru trebuie sa se intample intre 21 si 23 decembrie", a declarat Cortacero pentru sursa citata.
In schimb, fanii lui Dinamo s-au saturat de promisiuni, iar in urma cu ceva vreme chiar i-au facut o propunere spaniolului, prin care urma ca suporterii sa imprumute actionariatul cu 160-200 de mii de euro, doar ca Pablo Cortacero ar fi trebuit sa gireze cu actiunile sale.
Investitorul a refuzat, lucru ce a starnit furia fanilor lui Dinamo. Andrei Gerea, membru din cadrul DDB, a declarat ca nu exista nicio sansa de reconciliere intre cele doua parti, pana cand Cortacero nu va veni cu banii promisi. Mai mult, acesta declara ca spaniolul ar trebui sa cedeze actiunile si ca in scurt timp suporterii vor face o sesizare la O.N.P.C.S.B.(Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor) pentru a vedea provenienta putinilor bani adusi de Cortacero la club.
"El daca crede ca mai poate continua sa-si bata joc de acest club se inseala. Juridic poate, pana se va desfiinta, dar daca el crede ca poate sa vina in Romania, in decembrie, sa desfiinteze consiliul de administratie, sa faca ce vrea el si fara sa aduca vreun euro, pai va avea mari surprize. El nu o sa mai poate sa conduca acest club asa cum crede el, trebuie lamurite niste lucruri.
Noi avem intentia sa lamurim cum au venit banii in Romania, sa ne uitam putin in acte, probabil ca se vor face niste sesizari, la Oficiiul National pentru Combaterea Spalarii Banilor, noi avem niste semne mari de intrebare cu privire la sursa banilor, aia putin cu care a venit Cortacero intre timp. Este o sarlatanie pe care el si unii acoliti de-ai lui au pus-o la cale.
Cortacero trebuie sa dea actiunile clubului. De la Cortacero nu vom prelua nimic cu bani. Cineva care iti intra fraudulos in casa nu trebuie platit. I s-a oferit sansa sa fie imprumutat cu 160 de mii de euro sau 200 de mii, in schimbul actiunilor sale, l-am pus sa gireze, ca el tot spune ca vine cu 5 milioane de euro in decembrie. A refuzat acest lucru. Noi il asteptam la aeroport, vedem cand o veni, daca el continua sa-si bata joc de acest club o sa vedem ce se va intampla. Atmosfera in DDB este extrem de tensionata", a declarat Andrei Gerea pentru Digi Sport.
Dinamo va disputa acasa meciul din Cupa Romaniei contra Viitorului. Partida se joaca sambata de la ora 20:45 si ar putea fi ultima pentru antrenorul Cosmin Contra.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News