Nu a prins lotul preliminar pentru EURO 2024, dar poate bifa transferul carierei: ”Are oferte din Germania și Italia”
Cristi Manea nu a ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru prelungirea contractului cu fosta campioană a României, iar fundașul lateral ar putea părăsi în această vară echipa pregătită de Dan Petrescu.
În total, Cristi Manea a fost jucătorul celor de la CFR Cluj timp de șase ani și jumătate, perioadă în care și-a trecut în palmares cinci titluri de campion și două Supercupe.
Cristi Manea, aproape de transferul carierei
După meciul în care CFR Cluj a fost umilită de Farul Constanța, scor 1-5, Cristi Manea a anunțat că, cel mai probabil, îi va părăsi pe ”feroviari” în această vară.
Surse apropiate fotbalistului susțin că acesta are deja pe masă două oferte importante din top cinci campionate ale Europei, este vorba despre Italia și Germania. Se pare că fundașul lateral a fost monitorizat timp de trei ani, iar echipele care îl doresc pe fotbalistul de 26 de ani vor profita în această vară de faptul că acesta va pleca de la CFR Cluj liber de contract.
”Are deja pe masă două propuneri concrete din Germania și Italia. Sunt formații importante din prima jumătate a clasamentului. Nu discutăm de granzi gen Bayern Munchen, Leverkusen, Inter sau Milan, dar sunt cluburi foarte cunoscute și respectate.
Băiatul a fost foarte entuziasmat când unul dintre conducătorii care girează în prezent negocierile i-a spus că-l monitorizează de vreo trei ani. Și că abia aștepta momentul pentru a-l prinde liber în vederea unei oferte serioase, cu șanse de concretizare în mercato”, a spus o sursă apropiată fotbalistului, conform Sport pe Surse.
- 3.2 milioane de euro este cota de piață a lui Cristi Manea, conform Transfermarkt.
Cristi Manea nu a fost inclus de Edi Iordănescu în lotul preliminar pentru EURO 2024, competiție ce va putea fi urmărită în direct pe PRO TV, Pro Arena și VOYO.
Lotul preliminar al României la EURO 2024
PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News