"Nu am avut curaj să jucăm". Concluziile lui Ioan Ovidiu Sabău după remiza cu Universitatea Craiova

Nu am avut curaj să jucăm . Concluziile lui Ioan Ovidiu Sabău după remiza cu Universitatea Craiova Superliga

U Cluj a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, scor 1-1, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a zecea a Superligii.

Craiovenii au deschis scorul prin Nicuşor Bancu (31), cu un şut din voleu, după o minge respinsă de defensiva gazdelor.

Universitatea Craiova a avut două şanse mari de a tranşa soarta victoriei, dar Jovan Markovic a ratat singur cu portarul Andrei Gorcea, iar Elvir Koljic nu a reuşit să trimită în poartă mingea de la un metru (89).

Clujenii au reuşit egalarea spre final, prin Dan Nistor (90+1), cu un şut fără preluare din marginea careului. Universitatea Craiova a încheiat meciul în zece oameni, Andrei Ivan fiind eliminat pentru lovirea cu cotul a lui Dorinel Oancea.

Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău după partida cu Universitatea Craiova

Tehnicianul celor de la U Cluj a făcut analiza evoluției jucătorilor săi, explicând care au fost plusurile și minusurile în meciul cu Universitatea Craiova. 

"O primă repriză în care am jucat destul de modest, nu am avut ritm, am fost destul de timizi, am jucat foarte lent. Am ajuns cu puțini jucători în careu. Am pierdut mingi. În repriza a doua, cred că am dominat. Nu am avut curaj să jucăm. Puteam chiar să și câștigăm, dar puteam să și pierdem. Aș fi vrut ca după acest meci, cei patru jucători care anul acesta au avut puține minute jucate să fie mai obosiți. Din păcate, aici nu poți să anticipezi, nu știi… Pentru că Simion s-a accidentat, cu teamă l-am introdus pe Dan Nistor. Trebuia să joace doar 30 de minute. E important că nu s-a accidentat.

(n.r. despre Chipciu și Nistor) Ei sunt doi jucători foarte importanți, sunt niște lideri. Sunt jucători care atunci când sunt pregătiți, când au ritm pot face diferența. E nevoie de un pic de răbdare și din partea mea. În câteva jocuri, eu cred că vom arăta foarte, foarte bine.

(n.r. despre Cupa României) Va fi un joc important cu Steaua și destul de greu. Important e să îmi refac jucătorii, să îi recuperez pe toți cei care s-au accidentat.

Așa trebuie să arătăm, cum am arătat în repriza a doua și cum am arătat la Arad", a declarat antrenorul, la Digi Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!