"Nu am venit pentru faima, pentru bani. Nu ma simt umilit si nu tin de scaun! Cine zice ca nu pot pleca pana la turul cu Rosenborg?"
Asa a aratat noaptea in care Becali si Radoi s-au jucat cu declaratiile si demisia pe masa. "Radoi nu va pleca pentru ca nu este un las" - Gigi Becali.
Frustrat din cauza rezultatelor slabe din acest tur de campionat, Radoi si-a mascat supararea aruncand zambete catre ziaristi la conferinta de presa. "Dar cat a vorbit?", Radoi zambeste si ii intreaba pe ziaristi atunci cand acestia ii repeta criticile rostite de Becali pe scarile Arenei Nationale.
Pare un episod care se tot repeta la Steaua. Becali l-a adus pe Radoi strigandu-i la telefon in timp ce Galca lua trei trofee "finule, iti fac echipa de Champions League". Finul e azi pe banca, iar nasul coboara dupa fiecare meci din loja sa tot mai suparat si mai critic.
Cojocaru, Papp, Guilherme, Iancu, Varela, Tade si Tudorie au fost luati la tinta in ultimele saptamani. Ca sa nu uite pe nimeni, Becali a spus clar dupa egalul cu ASA: "Echipa nu are caracter". Raspunsul lui Radoi? "Nu se poate pune problema ca nu au caracter. Multi dintre ei au luat anul trecut trei trofee."
Becali asteapta si in acest an rezultatele obtinute de generatia construita cu milioane de euro investite in transferuri si salarii. Steaua de azi e low-cost. Jucatorii vin liberi de contract, iar caracterele vin cu plafon salarial impus. Becali vrea valoare adaugata de la fotbalisti care in anii trecuti nu au fost exponentiali.
Pana acum Radoi a fost ferit de critici. Becali isi lansa tirul doar catre anumiti jucatori. Acum lucrurile au stat diferit. Principala problema a lui Radoi acuzata de patron a fost "cocolosirea jucatorilor" si faptul ca nu stie sa ii motiveze la pauza: "In loc sa le vorbeasca simplu, el ii incarca cu informatii", spune Becali.
"I-am zis lui Radoi: finule, vrei sa vin eu in vestiar?", a dezvaluit patronul, ca Radoi sa refuze invitatia: "Pai in primele meciuri parca am stiut sa motivez la pauza cand intram in repriza a doua. Acum nu mai stiu", a spus Radoi la conferinta de presa.
"Demisia! Demisia!", au strigat suporterii veniti pe National Arena cu ASA. "Acesti fani vin doar sa ne injure", a acuzat Papp. Radoi le da dreptate suporterilor. Rezultatele slabe nu pot fi aplaudate.
"Singurii vinovati suntem noi, nu jucatorii", spune Radoi, care isi asuma raspunderea pentru ceea ce se intampla la Steaua: "Neavand rezultate la Steaua, nu sta nimeni dupa tine sa-ti acorde timp. Indiferent cine va fi sau cine este pe banca Stelei, mereu va fi contratimp."
Conferinta de presa a lui Radoi a fost ciudata. Antrenorul Stelei s-a jucat cu demisia in fata presei. A anuntat ca nu tine de scaun si, de ce nu, ar putea pleca pana la turul de joi cu Rosenborg.
"Nu as acepta eu sa stau daca echipa nu are rezultate. Nu am venit pentru bani, nu am venit pentru faima, am venit sa ajut. Poate in acest moment astea sunt limitele mele, nu pot face fata unei echipe ca Steaua. Nu tin de scaun. Nu am tinut niciodata nici de banderola nici cand eram jucator. Interesul e ca echipa sa aiba rezultate. Important e ca cine va fi la carma echipei sa aiba rezultate. Din momentul in care am venit te gandesti si la demisie. E moment ca daca nu ai rezultate timpul te preseaza"
Intrebat daca se gandeste la o demisie in cazul in care Steaua rateaza grupele Europa League, Radoi a raspuns: "Dar cine a spus ca nu o pot face si inainte? Vom vedea zilele urmatoare ce se va intampla"
Becali a simtit tensiunea imediat. La finalul conferintei de presa, patronul Stelei a intervenit prin telefon la DigiSport ca sa ii transmita lui Radoi ca nu se pune problema sa fie indepartat de la echipa: "Voi vorbi cu el in noaptea asta. Eu l-am adus la echipa sa facem lucruri mari! Si le vom face! Radoi nu pleaca pentru ca nu e las"
Astazi e o zi extrem de importanta pentru dubla cu Rosenborg. E ziua in care Radoi si Becali vor discuta despre viitorul pe termen scurt al echipei.
"Steaua nu e o palarie prea mare. Eu am capul mai mare si asa ca imi vine palaria asta. Am licenta de antrenor? Nu am. Sunt lucruri adevarate care s-au spus, pana la urma. Nu trebuie sa te afecteze. Le multumesc celor care ma sustin. Poate o sa am mai mult timp pentru Bacalaureat si pentru licenta"
"Ma asteptam sa fie greu la Steaua, dar nu ma asteptam la rezultatele astea"
"Eu nu ma simt umilit de absolut nimeni. De ce sa ma simt umilit? Suporterii au strigat demisia, e normal nefiind rezultate. Nasul meu nu e prima oara cand critica pe cineva public. Nu ma simt umilit", a mai spus Radoi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News