"Nu ăsta e Rapidul pentru care am asudat". Continuă valul de critici după numirea lui Mutu ca antrenor principal în Giulești
Adrian Mutu (43 de ani) este noul antrenor al Rapidului, după ce Mihai Iosif și-a reziliat contractul cu gruparea giuleșteană.
Decizia nu a fost primită cu foarte mult entuziasm de o parte a suporterilor, dar și de nume importante din istoria clubului.
Printre acestea se numără și Daniel Pancu, cel cu care a existat o discuție pentru a prelua funcția de antrenor.
"Dacă sunt mândru de ceva e că am spus din 1997 că nu voi juca niciodată la Steaua sau Dinamo și m-am ținut de cuvânt. Toți marii jucători ai Rapidului, care au devenit simboluri ale clubului, n-au trădat niciodată, iar astea sunt lucruri foarte importante. Știam de o lună că se pregătește instalarea lui Mutu, am transmis asta și galeriei.
Le-am zis de atunci că pe mine m-au pierdut dacă se întâmplă așa. Vreau să mă detașez din acest moment, fiindcă nu ăsta e Rapidul pentru care am asudat, m-am bătut. Ar fi fost mai frumos să nici nu mă mai sune ca să discutăm de postul de antrenor. Dar m-am gândit că poate pe ultima sută de metri și-au schimbat intențiile", a declarat Pancu pentru PlaySport.
"Nu mai calc în Giulești!"
"Din acest moment, nu mai calc în Giulești. Nici la inaugurare să nu mă cheme, că nu vin. Să nu mă treacă pe listă! Prefer să rămân doar cu faptele mele pentru adevăratul Rapid. Pe alea nu mi le poate șterge nimeni, nici măcar bomba nucleară.
Voi continua însă să comentez ce se întâmplă la club, pentru că măcar dreptul ăsta mi l-am câștigat. Întrebat sau neîntrebat, îmi voi spune mereu părerea. Din păcate, astfel de lucruri contribuie la suferințele noastre ca rapidiști. Uitați-vă, de exemplu, că sunt doar două-trei cluburi care angajează antrenori cu pedigree de Rapid.
E un lucru pe care l-a semnalat și Șumudică în urmă cu câțiva ani. Patronul Victor Angelescu nu e o dezamăgire pentru mine, doar mi se pare că a luat o decizie incorectă. Dar suporterii n-ar trebui să vină cu niciun fel de presiuni peste omul care ia hotărârile la Rapid, să nu mai pățim încă o dată ce-am pățit cu Copos.
Se găsesc foarte greu investitori în ziua de azi și n-avem voie să-l alungăm pe cel care aduce banii. Asta e viziunea lui de acum, o consider nepotrivită, mă delimitez de acest Rapid, dar atât și nimic mai mult", a spus Daniel Pancu, conform Playsport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News