"Nu dă bine, chiar dacă ai dreptate". Eduard Florescu, criticat pentru ieșirea după victoria cu Oțelul Galați

Nu dă bine, chiar dacă ai dreptate . Eduard Florescu, criticat pentru ieșirea după victoria cu Oțelul Galați Superliga

FC Botoşani a reuşit prima victorie în acest sezon al Superligii, scor 2-0, cu Oţelul Galaţi, în deplasare, într-un meci din etapa a 21-a, ultima a anului.

Ambele goluri au fost marcate de Eduard Florescu (66, 90+1), primul din lovitură liberă, iar al doilea din pasa lui Miroslav Ilicic.

La finalul partidei, jucătorul de la FC Botoșani nu s-a mai abținut și a făcut o serie de declarații acuzatoare la adresa anumitor colegi, care s-au 'dat loviți' pentru confruntarea de la Galați.

Reacția lui Mihai Stoica despre afirmațiile lui Eduard Florescu

Oficialul FCSB este de părere că fotbalistul ar fi putut să păstreze această situație, dar, pe de altă parte, apreciază sinceritatea. 

"De regulă, te cenzurezi. Sunt chestii care se spun în vestiar. Poate că e corect ce-a spus, dar de obicei nu e bine să le spui. Nu dă bine să-ţi acuzi colegii, chiar dacă ai dreptate.

Pe de altă parte, îmi plac jucătorii care au ceva de spus. Pentru că m-am săturat de clişee, că n-am făcut ce ne-a spus mister, că nu ştiu ce. Omul a spus cinstit, că au bătut fără acei colegi.

Florescu face sezonul vieţii. Nu ştiu dacă în total a avut 9 goluri până acum în carieră", a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Ce a declarat Eduard Florescu după meci

"Nu știu dacă mulți au observat un mic aspect. După meciul cu Dinamo, s-au cam rărit, au rămas doar caracterele. Azi au lipsit câțiva din acel meci.

Îmi cer scuze dacă-i jignesc, dar nu mă interesează. Sunt niște lași. Pentru că după meciul cu Dinamo la unii au apărut niște accidentări așa peste noapte. O fi venit cineva noaptea când dormeau și le-a dat la genunchi. Se pare că ne-a mers bine fără ei", a spus jucătorul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!