Nu Dan Petrescu a decis plecarea lui Arlauskis: ”Mă întâlneam în aeroport cu ei și erau mereu împreună”
Arlauskis a plecat de la CFR după revenirea lui Dan Petrescu.
Portarul lituanian nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei după plecarea lui Marius Șumudică și a lui Marian Copilu. El a fost unul dintre jucătorii care au militat pentru păstrarea fostului staff tehnic.
Florin Prunea, fostul mare portar al echipei naționale, a comentat situația lui Arlauskis, considerând că între el și Dan Petrescu există o relație de prietenie reușită.
„Nu știu dacă Petrescu a renunțat sau Arlauskis a plecat. Eu cred că Arla și-a decis viitorul la echipă, el a vrut să plece, nu cred că a fost dat afară de Petrescu.
Pentru că în mandatele anterioare, mi-aduc aminte, mă întâlneam în aeroport cu ei și erau împreună, tot timpul îl vedeam împreună cu Arlauskis. L-a avut și la Urziceni, l-a avut și la alte echipe. A câștigat cu el.
Nu cred că a fost decizia lui Dan Petrescu, sincer. Este o situație grea la CFR Cluj, ei n-au niciun atacant. E destul de intersant atacantul ăsta Sacko de la Denizlispor. Dacă marca la ei, nu era liber de contract acum.
Nu arată rău, dar l-ai adus acum, e în urmă cu pregătirea, probabil o să fie bun de joc în octombrie. CFR-ul are probleme de lot, lucruri evidente”, a declarat Florin Prunea la ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News