VIDEO EXCLUSIV Nu e cale de împăcare la Dinamo! Decizia radicală luată de acționari: echipa poate rămâne fără finanțare în Liga 1

Planul de reorganizare de la clubul "câinilor" rămâne în continuare în aer, după ce s-a anunțat o nouă amânare, până pe 4 septembrie.

După decizia judecătorilor, Eugen Voicu a vorbit despre situația din Ștefan cel Mare, explicând că nu mai este cale de întoarcere în relația cu administratorul special.

Acționarul de la Red&White a mărturisit că a fost convocată Adunarea Generală în acest sens, dorindu-și înlăturarea lui Vlad Iacob pentru a continua investițiile la club.

"Noi ne așteptam la o asemenea soluție, suntem pregătiți pentru ceea ce urmează. Nu avea niște efecte pe care să nu le fi luat în considerare. Se vehiculează cifre departe de realitate. Până pe 26 august o să achităm toate datoriile care trebuiesc achitate, cu condiția să avem un reprezentant al nostru care să ne reprezinte interesele acționarilor în cadrul clubului și aici mă refer la administratorul special care are această obligație legală. 

Această situație se poate rezolva prin convocarea unei Adunări Generale care să aibă pe ordinea de zi schimbarea administratorului special, lucru pe care l-am și făcut. 

Mi se pare natural că dacă finanțezi un club trebuie să ai puterea de a impune o strategie, trebuie să știi că investești într-un proiect pe care ți-l asumi, nu pe care și-l asumă alții. Comunicarea e disfuncțională. La o asemenea situație nu mă așteptam, e inimaginabil. 

Noi am făcut până acum tot ce am promis. Dacă vă uitați la primul comunicat, am promis că vom finanța clubul, că vom plăti restanțele, am obținut licența pentru Liga 1, iar cea mai costisitoare acțiune... am rezolvat problema transferurilor. A fost un efort la care am cheltuit niște bani, ca să nu spun că i-am risipit. Aceștia puteau merge la clubul Dinamo dacă lucrurile erau administrate altfel", a declarat Eugen Voicu, pentru PRO TV

Ce fotbaliști legitimează Dinamo pentru Superliga 2023-2024
 

Plățile către foștii jucători fiind efectuate, rămânea doar ca forul mondial să confirme achitarea datoriilor, să ridice astfel interdicția și să anunțe FRF, ceea ce s-a întâmplat joi dimineața.

Nou-veniții de până acum sunt Hakim Abdallah, Adnan Golubovic, Goncalo Gregorio, Dennis Politic, Kevin Ciubotaru și Cristian Costin.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!