Nu e transferul, uite transferul | Sepsi a semnat in cele din urma cu nemtii de la Nurnberg si va juca in liga a doua germana
Laszlo Sepsi, fundasul stanga al nationalei Romaniei, in varsta de 29 de ani, a semnat un contract pe 3 sezoane cu FC Nurnberg, echipa din liga a doua germana.
Sepsi a negociat in urma cu mai multe zile cu Nurnberg, iar nemtii s-au grabit chiar sa anunte transferul pe site-ul oficial. Cu toate acestea, mutarea a fost aproape sa pice, dupa ce conducatorii lui ASA Targu Mures au anuntat ca discuta serios prelungirea intelegerii cu Sepsi.
Telenovela s-a incheiat in cele din urma nefericit pentru ASA, jucatorul punandu-si semnatura pe contractul cu Nurnberg.
Nurnberg a terminat pe locul 9 in sezonul trecut din Zweite Bundesliga.
Site-ul clujean stiridesport.ro a prezentat si prima fotografie cu Sepsi la Nurnberg, alaturi de conducatorii formatiei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News