Înaintea duelului cu FCSB, tehnicianul giuleștenilor a declarat că Rapid nu poate avea un parcurs la fel de slab ca în sezonul trecut, în play-off, explicând că își va da demisia într-o asemenea situație.
"Nu-mi este teamă și, atâta timp cât Șumudică e antrenorul Rapidului, nu se va întâmpla ce s-a întâmplat anul trecut. Dacă se vă întâmplă asta, nu voi mai fi antrenorului Rapidului. Nu într-o astfel de ipostază.
Știu ceea ce am în curte, știu ce jucători pregătesc, și atât mentalitatea lor, cât și a mea nu permite să avem un parcurs precum cel de anul trecut", a declarat antrenorul, în cadrul conferinței de presă.
Ce a declarat Marius Șumudică despre partida cu FCSB
"Îmi doresc foarte mult asta, ceea ce am afirmat și până acum, obiectivul e ca Rapid să ajungă într-o cupă europeană. De la anul, putem vorbi și de trofee.
Întâlnim cea mai bună echipă din România, am văzut și după parcursul european, au jucat 20 de meciuri, un lot clădit în ani de zile. Au reușit să ia campionatul după 8-9 ani, deci iată că, dacă construiești și stai bine financiar, reușești ceea ce ți-ai propus.
Este un meci ca toate celelalte, având în vedere că sunt 10 partide, fiecare iți oferă posibilitatea de a lua 3 puncte, important este ca, în momentul în care ajungem la final, să avem șanse la cel puțin un baraj pe care îl vom juca, pe Giuleșți, pentru accederea în Conference.
Și cred că avem 50% șanse să jucăm finala Cupei, dar într-o finală pot apărea lucruri neprevăzute", a mărturisit antrenorul.