EXCLUSIV ”Nu vreau să jignesc pe nimeni”. Cristi Munteanu, despre dezastrul de la Dinamo
Cristi Munteanu (47 de ani) a jucat pentru Dinamo într-o perioadă mult mai bună din viața clubului din ”Ștefan cel Mare”.
A pășit pentru prima oară în vestiarul ”câinilor” în 1997, atunci când a fost transferat de la Farul Constanța.
Astăzi, Dinamo trece printr-o perioadă mai delicată. Este pe penultimul loc, cu doar 12 puncte, la șapte puncte de următoarea clasată. Chiar dacă este optimist în ceea ce privește salvarea de la retrogradare, ”Babicu'” spune că echipa lui Dinamo de astăzi nu are nimic în comun cu cea care se lupta an de an la podium în Liga 1.
Prăbușirea lui Dinamo: ”Nu are nimic în comun cu clubul la care am evoluat eu”
„Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar două lucruri mai au (n.r. - în comun). Stadionul, vestiarul ăla în care am stat și eu atâția ani și suporterii, fanii, galeria. Celebra galerie a lui Dinamo. Au venit și cu bani să susțină clubul. Nu am vorbit de rău niciun jucător, consider că nu este vina unui jucător că se află la un club.
Adică să stai să-l critici pe Filip, de exemplu, un jucător care mie-mi place, că nu e bun, că joacă slab. Nu. Jucătorul ăla nu a venit să bată la ușă ca să intre. Nu! El a fost adus. Deci problema e la cei care au făcut selecția, cum s-a făcut și așa e mai departe. În momentul de față, nu are nimic în comun Dinamo de acum cu ce a fost în perioada în care evoluam eu acolo”, a spus Cristi Munteanu, pentru www.sport.ro.
Dinamo are doar 12 puncte în Liga 1 și este la un singur punct în fața ”lanternei roșii”, Academica Clinceni. FCU Craiova este la șapte puncte în fața ”roș-albilor”.
În ianuarie, Flavius Stoican va debuta în noul ”mandat” pe banca lui Dinamo în deplasare, cu FC Argeș.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News