FOTO O nouă mutare marca Gigi Becali!? Florin Coman, scos de pe teren încă din prima repriză
Universitatea Craiova și FCSB, duel în etapa a opta din playoff-ul Ligii 1.
Duel cu miză mare în Bănie. FCSB trage tare pentru a rămână în lupta la tiltu, în timp ce Universitatea vrea cele trei puncte pentru a putea spera în continuare la locul doi.
FCSB a început meciul cu Florinel Coman în centrul atacului, însă acesta a fost înlocuit de Ianis Stoica, în minutul 37, lăsând loc speculațiilor. Ilie Dumitrescu a comentat la pauza meciului schimbarea, punctând că fie are o problemă medicală, fie ar fi fost o intervenție a patronului.
„N-am înțeles-o, n-am cum să-mi explic. Doar dacă a avut o problemă medicală. E clar că nu e făcută de Petrea schimbarea. Poți să-l pui pe Coman în stânga, Tănase nouă fals și Tavi inter, poți să mai lași câteva minute”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Florinel Coman, la al doilea experiment în câteva zile, după ce etapa precedentă, cu FC Aregeș (4-0), a jucat în banda dreaptă, el fiind jucător de bandă stângă.
Coman mai jucase câteva minute în banda dreaptă și în deplasarea de la Constanța, cu Farul (0-4).
Becali l-a vrut vârf pe Florinel Coman cu Universitatea Craiova
„Dacă voi credeți că cineva ne mai poate face față, nu mai poate nimeni să ne facă față nouă. Singura mutare asta e, să vedem dacă își revine Cordea, că am văzut că aseară și-a revenit și el. Atunci dacă poate juca, am atacant în curte, pe Florinel Coman. Dacă joacă Florinel Coman atacant și Cordea în dreapta, s-a rezolvat și problema asta”, spunea Gigi Becali la PRO ARENA în urmă cu cinci zile.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News