OFICIAL O nouă plecare de la CFR! ”Mulţumim pentru tot”
O nouă plecare a fost anunțată din Gruia.
CFR Cluj a anunţat vineri, 12 iulie, în jurul orei de prânz, despărţirea de Francisc Dican.
Cele două părţi s-au înteles de comun acord să pună stop colaborării.
Anunțul făcut de CFR
Dican a fost adus ca antrenor interimar la CFR Cluj după plecarea lui Adrian Mutu, în contextul eșecului cu Corvinul Hunedoara din Supercupa României.
Odată cu revenirea "Bursucului" Dan Petrescu în Gruia, ardelenii nu au mai avut nevoie de serviciile interimarului în vârstă de 56 de ani.
”Mulţumim pentru tot, Francisc Dican!
Contractul dintre clubul CFR 1907 Cluj şi tehnicianul Francisc Dican a ajuns la final, iar cele două părţi au decis încetarea colaborării.
Suntem profund recunoscători pentru dedicarea, disponibilitatea şi profesionalismul cu care Francisc Dican şi-a desfăşurat mereu activitatea la CFR Cluj şi îi dorim mult succes în continuare!”, a transmis CFR Cluj, pe Facebook.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News