O nouă "trădare"? Cu cine negociază Billel Omrani după despărțirea de FCSB

O nouă trădare ? Cu cine negociază Billel Omrani după despărțirea de FCSB Superliga

Billel Omrani (30 de ani) este liber de contract după despărțirea de FCSB din această vară, iar atacantul algerian ar putea continua în Liga 1.

Deși prioritatea cvintuplului campion al României ar fi un transfer în străinătate, la un club care să îi asigure un salariu generos, Omrani nu ar exclude nici o revenire în Liga 1.

Billel Omrani ar putea ajunge la Universitatea Cluj

Astfel, Billel Omrani ar fi fost propus conducerii celor de la Universitatea Cluj. Reprezentanții jucătorului și cei ai "Șepcilor Roșii" ar urma acum să poarte negocieri și să vadă dacă pot ajunge la un acord, anunță Gsp.

U Cluj, marea rivală a lui CFR, club la care Omrani și-a petrecut o mare parte din carieră, a realizat până acum o campanie de transferuri spectaculoasă, cu numeroase nume importante sosite sub comanda lui Toni Petrea.

Pe lângă Alexandru Chipciu, Andrei Miron, Ioan Filip sau Dan Nistor, jucători cu o vastă experiență aflați deja în lot, U Cluj i-a mai transferat în această vară pe Mihai Bordeianu, Bogdan Vătăjelu, Bogdan Mitrea, Radoslav Dimitrov, Andreias Calcan, Ovidiu Perianu, Doru Popadiuc și Daniel Popa.

  • Două goluri și două pase decisive a reușit Omrani la FCSB în cele 22 de meciuri jucate

Omrani a fost dorit și de CSKA 1948 Sofia

Atacantul care a câștigat cinci titluri în Liga 1 cu CFR Cluj s-a aflat în această vară pe lista bulgarilor de la CSKA 1948 Sofia, care vor fi chiar adversarii lui FCSB în turul 2 preliminar din UEFA Europa Conference League.

Pe lângă Omrani, CSKA 1948 Sofia ar fi fost interesată și de aducerea lui Arnold Garita. Totuși, fostul golgheter de la FC Argeș a ales între timp să semneze cu Al Faysali, club din Arabia Saudită.

Într-un interviu acordat recent, Atanas Ribarski (38 de ani), antrenorul lui CSKA 1948 Sofia, a recunoscut că formația sa a fost interesată de serviciile lui Omrani și Garita și chiar a discutat cu cei doi. Totuși, părțile nu au avansat la negocieri oficiale, iar șansele ca fostul atacant de la FCSB și CFR Cluj să facă pasul în Bulgaria par mici acum.

"Am discutat, dar nu am ajuns la oferte oficiale sau la un interes oficial pentru ei. La fel am procedat și cu alți jucători. Totuși, nu s-a ajuns la nimic serios", a spus Ribarski, în interviul pentru Sportlive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!