VIDEO Obiectiv: titlul în Giulești! Rapid visează frumos după victoria cu CFR Cluj: ”Să câștigăm campionatul”
Ardelenii au fost învinși pe propriul teren de bucureșteni, 0-1 în derby-ul de podium din Superligă.
Rapid a câștigat derby-ul de podium cu CFR Cluj, 1-0 sâmbătă seara în deplasare (gol Damjan Djokovic '9), și s-a apropiat la 6 puncte de liderul FCSB.
Vicecampioana are un meci mai puțin disputat însă, pentru că urmează să joace duminică, acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
FCSB are momentan 51 de puncte, Rapid a ajuns la 45 de puncte, iar podiumul este completat de perdanta serii, CFR Cluj, rămasă cu 42 de puncte.
Declarațiile finanțatorului Victor Angelescu
Victor Angelescu, unul dintre finanțatorii Rapidului, a răspuns ferm la întrebarea ”Sperați la titlu?”.
”Eu sper, normal. Îmi doresc să ne batem la titlu și să-l câștigăm”, a spus Angelescu la televiziunea Digi Sport, după victoria de la Cluj-Napoca.
CFR Cluj nu știe să piardă: ”Au dat gol din noroc! Au stat pe două linii, s-au închis în apărare”
Titular la CFR Cluj, fundașul central Matei Ilie a declarat după eșecul cu Rapid:
”Nu s-a întâmplat nimic, am luat un gol pentru că au avut ei noroc. Suntem foarte supărați, a fost un meci direct, dar nu decisiv.
Avem timp să-i ajungem, stăm liniștiți. S-au închis bine în apărare, am controlat jocul în a doua repriză, dar ei au stat pe două linii.
Nu e ușor când întâlnești o echipă care se închide în apărare. Suntem încrezători în drumul spre titlu și sperăm să ne apropiem ușor-ușor de FCSB. Mă simt bine, Mister îmi dă încredere”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News