Octavian Popescu, lăsat definitiv fără banderola de căpitan! Cine a preluat banderola în meciul cu U Cluj după Coman și Olaru
FCSB a pierdut meciul cu Universitatea Cluj din etapa cu numărul 16 a Superligii României, scor 2-1.
Singurul gol al roș-albaștrilor a fost marcat de Andrei Cordea, în minutul 87. Ambele reușite ale ardelenilor au fost în prima repriză, prin Thiam, în minutul 32 și Filip, în minutul 40. Prestația jucătorilor lui Nicolae Dică a fost una ștearsă, în ciuda faptului că pe teren s-au aflat fotbaliștii de bază.
Florinel Coman a făcut un nou meci slab, iar la pauză a fost schimbat cu David Miculescu, moment în care banderola de căpitan a fost preluată de Darius Olaru. Odată cu Miculescu a intrat și Octavian Popescu, cel care până de curând a fost al doilea căpitan al echipei.
Tânărul fotbalist a primit banderola de la Nicolae Dică, în momentul plecării lui Florin Tănase, însă după prestațiile șterse Gigi Becali a anunțat că nu va mai fi căpitan și a pus „în aplicare” acest lucru chiar la meciul cu Petrolul Ploiești, când banderola i-a revenit lui Darius Olaru după ieșirea lui Coman.
Cine este al treilea căpitan de la FCSB
Surpriza a venit însă luni seară, când, Darius Olaru a fost schimbat în minutul 82 cu Radaslavescu și a trebuit să cedeze banderola. Cel care a devenit căpitanul echipei pentru restul de minute rămase a fost chiar cel care a și marcat golul, Andrei Cordea.
Fotbalistul transferat în urmă cu un an de la Academica Clinceni este cel mai bun fotbalist al roș-albaștrilor în acest sezon, având 7 goluri marcate în acest sezon și 4 assist-uri.
Astfel, se pare că Octavian Popescu a fost deposedat complet de banderola de căpitan al FCSB-ului după meciurile șterse pe care le-a făcut, asta după ce patronul l-a criticat în repetate rânduri.
Gigi Becali: ”Trebuie să-i luăm banderola. Nu va mai fi căpitan”
„Cu Silkeborg, Tavi Popescu a cam fost singurul care a încercat ceva, de unul singur, dar nu trebuie să uităm că de la el a pornit faza din care s-a marcat primul gol. A greșit. Cum a greșit și cu West Ham, când a dat o pasă aiurea și apoi am luat gol. Brambureala de la el a plecat.
Am remarcat o relaxare în jocul său în acest sezon. Trebuie să-i luăm banderola, nu va mai fi căpitan”, declarat Gigi Becali în urmă cu o lună.
Andrei Cordea, noul favorit al lui Becali
„Nu e schimbat niciodată, aleargă, își dă viața pe teren, dar a avut și multe pase greșite. Dacă aș fi investitor, singurul jucător de la FCSB pe care l-aș cumpăra ar fi Cordea. Pe Compagno stai, trebuie să demonstreze, gata, după trei meciuri l-am vândut. Dacă jucau și Cordea și Olaru am fi câștigat meciul. Mă interesează meciul cu Universitatea Cluj mai mult decât Anderlecht”, a spus Gigi Becali la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News