Ofertă din Superligă pentru Cristiano Bergodi: ”Prima variantă”
Liber de contract de aproape cinci luni, de când s-a despărțit de Rapid, Cristiano Bergodi (59 de ani) a fost ofertat pentru a reveni în Superligă.
Politehnica Iași a rămas fără antrenor în această pauză competițională după ce Tony da Silva a decis să-și dea demisia de la echipă. Până când moldovenii vor găsi un alt tehnician, de pregătirea echipei se va ocupa staff-ul portughezului.
Șefii din Copou au vrut să-i aducă rapid un înlocuitor lui Tony și l-au abordat pe Cristiano Bergodi, ultima oară la Rapid. Doar că s-au lovit de refuzul antrenorului italian.
Florin Prunea: ”La Iași e extrem de apreciat”
Florin Prunea, fost președinte la Poli Iași, spune că italianul așteaptă să primească o ofertă din zona Golfului, astfel că nu ar fi tentat, momentan, de o revenire în România.
„Prima variantă a fost de antrenor străin. Bergodi, da. La Iași e extrem de apreciat, și el s-a simțit bine. Omul a fost foarte corect, am înțeles că așteaptă o ofertă din Golf”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
Cristiano Bergodi a mai fost antrenor la Poli Iași în 2009, când a bifat 17 meciuri la ”cârma” echipei, din ianuarie până în iunie.
Poli Iași, în clasament
Moldovenii sunt pe locul 14 în clasament cu șapte puncte. După opt etape scurse în sezonul regulat al SuperLigii, Poli Iași a înregistrat două victorii, un rezultat de egalitate și cinci eșecuri.
Pentru ieșeni urmează meciul cu Universitatea Craiova de duminică, 15 septembrie, de la ora 18:15, din etapa #9. Cele două se vor întâlni pe stadionul ”Emil Alexandrescu” din Iași.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News