OFICIAL | Anul trecut a luat Cupa Rusiei, acum a semnat in Liga 1! Jucatorul care a LOVIT Steaua lui Radoi a fost prezentat
Botosaniul si-a adus atacant.
Atacantul sarb Nikola Trujic a semnat un contract cu FC Botosani.
"In lotul condus de Costel Enache s-a alaturat un nou jucator. Atacantul de origine sarba Nikola Trujic a semnat cu FC Botosani, iar astazi a facut primul antrenament sub comanda lui Enache si Bejan", scrie site-ul lui FC Botosani.
Trujic a evoluat ultima oara in campionatul Rusiei la FC Tosno, echipa care a cucerit si Cupa Rusiei anul acesta, dar care apoi a intrat in faliment.
Anterior, Trujic (26 ani) a mai jucat la Partizan Belgrad, Teleoptik, Smederevo, Hapoel Acre (Israel), Napredak Krusevac si Vojvodina Novi Sad.
In perioada in care a jucat la Partizan, Trujic a fost adversarul Stelei in drumul spre grupele Champions League. Varful a reusit sa si marcheze in prelungirile meciului de la Belgrad, terminat 4-2 pentru Partizan.
Nikola Trujic a fost international si de tineret al Serbiei. Transferul sau in Liga 1 a fost intermediat de agentul Florin Ruse, acelasi care i-a mai adus in Romania pe Milisavljevic, Nemec sau Plamen Iliev.
FC Botosani ocupa locul 11 in Liga I dupa 11 etape si va juca duminica, in deplasare, cu Gaz Metan Medias.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News