Oficial. Pandurii, la a cincea achizitie pentru Play Off: bosniacul Bunoza, fost la Dinamo, se va lupta cu echipa lui Rednic pentru titlu

Oficial. Pandurii, la a cincea achizitie pentru Play Off: bosniacul Bunoza, fost la Dinamo, se va lupta cu echipa lui Rednic pentru titlu Superliga

Edi Iordanescu si Narcis Raducan continua achizitiile la Pandurii, in vederea Play Off-ului.

Clubul Pandurii Targu Jiu l-a prezentat joi, intr-o conferinta de presa, pe fundasul bosniac Gordan Bunoza, cel de-al cincilea jucator transferat la gruparea gorjeana in aceasta iarna. 

"Gordan Bunoza e un jucator foarte bun, foarte interesant. In urma cu 8 ani, cand eram director sportiv la Urziceni, am fost de doua-trei ori in Croatia, m-a trimis MM (Mihai Stoica - n.r.) sa-l vad, pentru ca doream sa-l luam la Urziceni. N-am reusit, dar intamplarea a facut sa-l vad peste cativa ani la Dinamo si atunci l-a vazut si Edi Iordanescu. Ne-a placut foarte mult jucatorul. In vara a fost destul de greu de luat, pentru ca avea un salariu foarte mare la Pescara, dar am gasit o oportunitate foarte buna in aceasta iarna si ma bucur ca s-a alaturat echipei. Este un mic dezavantaj conditia lui fizica, dar vedeti ca are determinarea specifica zonei de unde provine. A avut contactul cu fotbalul italian si stie foarte bine ce inseamna sa fii profesionist. Avem mare incredere in el ca se va alatura celorlalti jucatori pe postul sau si, desigur, cel mai bun va intra in teren", a precizat Narcis Raducan. 

Fundasul bosniac a declarat, in cadrul conferintei de presa, ca a intampinat probleme de sanatate si ca se va antrena intens pentru a-si reintra in forma. 

"Anul trecut, cand jucam la Dinamo, pentru mine Pandurii era una dintre cele mai bune echipe pe care le-am vazut in aceasta liga. Am auzit si ca au investit mult in fotbal, se construieste un nou stadion, au o echipa foarte buna, un antrenor foarte bun si anul acesta au demonstrat ca au sanse mari sa se lupte pentru campionat. (...) Nu sunt inca pregatit, ultimul meu antrenament a fost pe 27 decembrie, apoi m-am antrenat putin acasa singur, asteptand oferte, iar in ultimele zece zile inainte de a veni aici am fost foarte bolnav, am luat antibiotice, boala m-a cam daramat. Acum o sa ma antrenez mai intens ca sa-mi recapat conditia si poate in zece zile, daca antrenorul va avea nevoie de mine, voi fi pregatit sa joc", a precizat Gordan Bunoza. 

In varsta de 28 de ani, Bunoza a mai jucat la NK Zagreb, NK Drava Ptuj, Austria Lustenau, Hrvatski Dragovoljac, NK Karlovac, Wisla Cracovia si Pescara. El a evoluat in returul campionatului trecut la Dinamo, bifand 16 partide si un gol. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!