OFICIAL: Unde se vor vedea meciurile din Liga I si Cupa Ligii Romaniei sezonul viitor!
Doi mari operatori de cablu au anuntat ca vor transmite meciurile din Liga I incepand cu sezonul viitor
UPC si Focus Sat au anuntat astazi ca vor transmite in urmatorii 5 ani cele doua posturi care detin drepturile TV pentru Liga I si Cupa Ligii, Look TV si Look Plus.
Iata comunicatul oficial: UPC si Focus Sat vor aduce in casele romanilor toate meciurile din cadrul campionatului Ligii 1 si din Cupa Ligii in urmatorii 5 ani. Operatorii telecom au semnat recent un acord de distributie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor doua canale Look TV si Look Plus.
“Suntem incantati ca le putem oferi clientilor nostri aceasta veste excelenta: la UPC si Focus Sat vor putea urmari meciurile din cele mai importante competitii fotbalistice din Romania. Am ajuns la un acord cu grupul care detine drepturile pentru Liga 1 si Cupa Ligii si vom transmite meciurile in perioada 2014 – 2019. In afara zonei de acoperire UPC, cele doua canale vor putea fi urmarite la nivel national prin platforma de satelit Focus Sat”, a declarat Robert Redeleanu, CMO UPC Romania.
Compania Intel Sky Broadcast Ltd. detine in prezent televiziunile generaliste Look TV si Transilvania Live. Anuntul din comunicatul UPC vizeaza insa televiziunile "Look TV si Look Plus", fapt care ar putea fi un indiciu privind intentia Intel Sky Broadcast Ltd. de a modifica denumirea televiziunii Transilvania Live in Look Plus. Insa, pana in momentul difuzarii acestei stiri, nu a fost depusa o solicitare in acest sens la Consiliul National al Audiovizualului (CNA). (Mediafax)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News