Oficialii lui FC Botoșani, cuvinte de laudă pentru galeria Rapidului: "Felicit forța colosală!"
Rapid a încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul cu FC Botoșani în etapa 21 din Liga 1.
Golurile partidei au fost marcate de Marzouk (Rapid, min. 34), respectiv Tîrcoveanu (Botoșani, min. 52).
În urma rezultatului de sâmbătă seara, cele două echipe își păstrează pozițiile în clasament. Botoșani rămâne pe patru, cu 34 de puncte, în timp ce Rapidul ocupă locul șase, cu 32 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova.
La finalul partidei, Mihai Ciobanu, antrenorul secund al celor de la FC Botoșani, a vorbit despre partida disputată pe Arena Națională, remarcând în mod pozitiv galeria echipei gazdă, Rapid.
"N-am fost tocmai răsplătiți așa cum am fi așteptat. Ne-am creat foarte multe situații, dar nu am marcat goluri. În prima repriză am avut un raport de 6-2. E bine că nu am pierdut meciul. Atât a fost astăzi!
Moldovan a fost omul meciului, și la Botoșani a făcut un meci foarte bun. Asta e datorita unui portar. Felicit forța colosală care se numește galeria Rapidului. Dă o energie extraordinară echipei, este foarte greu de jucat împotriva unei asemenea forțe.
Marius reușește să facă rezultate de când și-a început cariera de antrenor. Sunt trăirile lui, nu avem cum să i le luăm, nu ar arăta precum arată astăzi.", a declarat Mihai Ciobanu la DigiSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News