VIDEO EXCLUSIV Oficialii lui Sepsi îi răspund lui Hagi după acuzele făcute de „Rege”: „Nu l-am furat! El ne-a sunat că vrea să vină”
Conflict deschis între Gică Hagi și Sepsi OSK, după ce covăsnenii i-au „suflat” de sub nas un jucător.
Gică Hagi a susținut la finalul meciului cu FCU Craiova, scor 3-2, că a încercat să-l aducă la echipă pe Bălașa, însă cei de la Sepsi au intervenit cu telefoane și l-au convins să meargă la Sfântu Gheorghe.
Oficialii lui Sepsi se apără și susțin că Bălașa a fost cel care a dorit să meargă la Sfântu Gheorghe, deoarece nu s-a înțeles cu Farul.
„Nu este adevărat că l-am furat pe Bălașa. Prima oară noi l-am vrut pe Bălașa în primăvară, însă nu ne-am putut înțelege cu Craiova, motiv pentru care am răcit relația cu jucătorul.
Când am auzit că se duce la Farul, chiar eu i-am scris lui Mihai (Bălașa) să-l întreb dacă e adevărat. Mi-a zis că da și i-am urat succes. După un timp, mi-a trimis el mesaj înapoi și mi-a spus că nu s-a înțeles cu Farul la contract și că ar vrea să vină la noi.
Deci nu noi l-am furat pe Bălașa. Nu facem asta, pentru că și noi am pățit de multe ori și eu nu-mi permit să mă cert sau să mă bag între marele nostru Gheorghe Hagi, care a fost pentru mine cel mai mare fotbalist al nostru și să mă cert eu cu dânsul”, a spus Attila Hadnagy, managerul lui Sepsi la PRO X, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
Mihai Bălașa a semnat cu Sepsi în această iarnă
Laureunțiu Reghecampf la Universitatea Craiova nu a fost de bun augur pentru Mihai Bălașa (27 ani). Conflictul din trecut cu antrenorul, de când ambii activau la FCSB, l-a costat postul de titular, iar fundașul central a prins tot mai puține minute pentru olteni.
Cu toate acestea, Bălașa și-a găsit alt angajament în Liga 1 și a semnat cu Sepsi OSK un contract valabil 1 an și jumătate - mai multe detalii AICI!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News