Elvir Koljic a bifat o ratare monumentală în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, lucru ce l-a pus pe gânduri pe Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova.

Sorin Cârțu: ”Ne-ar fi prins și nouă bine Bîrligea, dar ce să faci?”

Oficialul oltenilor a transmis că un atacant precum Daniel Bîrligea, jucătorul rivalei FCSB, ar fi fost binevenit pentru Universitatea Craiova, având în vedere forma în care se află acesta, dar și ratările oltenilor.

De altfel, așa cum a spus și în perioada în care nu mai avea nicio funcție la clubul din Bănie, Cârțu a lăsat de înțeles că Gâlcă va fi nevoit să ia niște decizii drastice în legătură cu plecările anumitor jucători.

Nu știu ce să spun, întrebați-l pe el (n.r. Elvir Koljic). E o situație în care nu prea ai cum. Dai în portar, nu știu.. el știe cel mai bine ce s-a întâmplat acolo. Poate e un detaliu mic care ne scapă. Ne-ar fi venit și nouă bine Bîrligea, dar ce să faci? Îi tot așteptăm, să vedem.

Dacă mă întrebați pe mine, un număr de atâtea etape, este un prilej să evaluezi și să tragi niște concluzii. Nu mai comentez. Spuneam din altă poziție. Am spus și atunci, 21 de etape și cu trei din Cupă e un număr de jocuri care îți crează o imagine”, a spus Cârțu la Digi Sport.

Clasamentul din Superliga României