El Sawy a fost cumpărat de Rapid în 2023, de la Csikszereda, pentru 400.000 de euro. A prins puține minute la formația giuleșteană, iar în toamnă a fost împrumutat la Sepsi, unde a izbutit până acum două goluri și două pase decisive. Una dintre reușite a venit chiar împotriva echipei de care aparține, în victoria covăsnenilor contra celor de la Rapid (2-0).

Omar El Sawy: "Rapid sau Sepsi? Eu vreau doar să joc"

Recent, Rapid a bătut palma cu Denis Ciobotariu (26 de ani), care se află în ultimele șase luni de contract cu Sepsi și urmează să li se alăture giuleștenilor din vară. Totuși, clubul patronat de Dan Șucu și l-ar fi dorit pe Ciobotariu de acum, însă covăsnenii ar fi cerut să îl primească la schimb pe Omar El Sawy, definitiv, dar și o sumă de bani.

Întrebat ce și-ar dori, fie o revenire la Rapid, fie un transfer definitiv la Sepsi, Omar El Sawy a transmis că vrea doar să joace în această perioadă.

"Nu prea stau să mă gândesc ce vreau. Îmi doresc doar să joc, să evoluez, să-mi revin la ritmul normal, să prind cât mai multe meciuri, să am cât mai multe contribuții de gol.

Dacă e ciudat să fiu monedă de schimb? Nu. Nici nu stau să mă gândesc la asta. Eu îmi fac job-ul oriunde aș fi. Până la urmă, sunt două cluburi care discută între ele. Eu încerc să mă detașez total de discuțiile care sunt în momentul de față", a spus Omar El Sawy, într-un interviu acordat în cantonamentul din Turcia al lui Sepsi.

El Sawy, "foarte încrezător" că va juca în play-off cu Sepsi

Sepsi și Rapid se află în luptă directă pentru locul 6, ultimul care duce în play-off. El Sawy este încrezător că formația covăsneană îi poate lua fața clubului de care aparține.

"Da, sper să joc în play-off și sunt foarte încrezător că putem să ajungem acolo", a mai spus El Sawy.

Clasamentul din Superliga