EXCLUSIV Omul care l-a adus pe Dugandzic în România crede că CFR a dat lovitura: ”Poate deveni cel mai bun atacant din Liga 1”
CFR Cluj l-a transferat pe Marko Dugandzic.
Atacantul croat a fost adus de la Sochi, în schimbul a 500.000 de euro. Dugandzic va reveni astfel în România, la un an și jumătate distanță de la plecarea de la FC Botoșani la clubul din prima ligă rusă.
După o carieră care părea compromisă, Dugandzic a confirmat la FC Botoșani, marcând 11 goluri în 20 de meciuri, fiind văzut drept unul dintre cei mai importanți jucători care au trecut pe la echipa moldavă.
Valeriu Iftime, patronul echipei, a vorbit despre calitățile lui Dugandzic, considerând că poate fi un jucător foarte important pentru CFR Cluj.
”Nu știu dacă e un transfer bun sau prost, dar știu că jucătorul ăsta e bun și că s-ar putea să se plieze bine pe stilul lui Dan Petrescu. De obicei Dan Petrescu nu face transferuri proaste, iar Dugandzic e un copil valoros. Nu știu de ce a tras mâța de coadă la Sochi, dar el este un jucător bun, un fotbalist excepțional, un vârf de atac cum au fost puțini în România.
Dacă vrea să facă performanță în continuare și este atent la ceea ce îi va cere Dan Petrescu, va fi un super-transfer pentru CFR Cluj. Poate deveni cel mai bun atacant din Liga 1 ușor. Nu m-a surprins transferul, bănuiesc că impresarii care l-au adus la noi l-au dus și acolo.
I-au căutat o echipă care îi poate oferi un salariu motivant, nu la fel de mare ca la Sochi, dar nici ca la Botoșani, dar și o echipă cu pretenții de Cupe Europene. Nu a venit în România la Clinceni sau la Sepsi, a venit la CFR, unde se vrea performanță, campionatul. În ultimii doi ani de zile a jucat doar câteva meciuri, sunt trist pentru că dacă dădea mai multe goluri am fi primit și noi niște bonusuri. Nu prea a jucat și nici nu prea a marcat.
Nu știu dacă avem procente din transfer, știe Cătălin Anton. Pot afla, din contract, bănuiesc că avem, dar președintele clubului știe foarte bine”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru sport.ro și PRO TV.
Osijek (55 de meciru / 9 goluri), Matera (26/6), Ternana (25/2), Sochi (24/5) și FC Botoșani (20/11) sunt echipele pentru care a evoluat Dugandzic. Nu a mai înscris din 2 auust 2021, de la duelul dintre Ahkmat Grozny și Sochi, încheiat cu victoria echipei sale, scor 2-1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News