Omul-surpriză care poate opri haosul de la Rapid, indicat de Vochin și Moldovan: "Foarte pregătit, excelent în ceea ce face!"

Omul-surpriză care poate opri haosul de la Rapid, indicat de Vochin și Moldovan: Foarte pregătit, excelent în ceea ce face! Superliga

Rapid, în derivă. 

Condamnată să termine play-off-ul pe ultimul loc în condițiile în care se gândea la titlul de campioană, Rapidul lui Dan Șucu se pregătește de o vară a marilor schimbări, în care omul de afaceri va căuta atât un antrenor străin, cât și un nou conducător în locul lui Daniel Niculae. Vineri seară, imediat după Sepsi - Rapid 3-2, Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, și Viorel Moldovan au înaintat numele lui Vlad Munteanu (43 de ani), actualul director sportiv al FRF.

Finalul campionatului va aduce plecarea lui Daniel Niculae din funcția de președinte, iar apropierea lui Dani Coman de CFR Cluj îl lasă pe Dan Șucu fără cea mai evidentă opțiune de pe piața românească. În acest context, patronul Mobexpert e nevoit să găsească o altă soluție, iar un sfat prețios vine chiar dinspre Federația Română de Fotbal.

  • Omul Surpriza Care Poate Opri Haosul De La Rapid Indicat De Vochin Si Moldovan Foarte Pregatit Excelent 3

"Rapid are nevoie de un președinte gen Vlad Munteanu de la FRF"

Sesizând haosul organizațional și vidul evident de autoritate din club din ultima perioadă, Andrei Vochin consideră că giuleștenii au nevoie de un președinte de tipul lui Vlad Munteanu, fostul mijlocaș al lui Dinamo care lucrează de șapte ani pentru forul condus de Răzvan Burleanu:

"Sunt semne clare de dezorganizare interioară. OK, Rapidul caută antrenor, dar eu cred că, mai degrabă, are nevoie de un președinte. Are nevoie pe de o parte de o mână de fier care să pună ordine, pe de altă parte are nevoie de un profesionist mână de fier. Un om care să știe ce înseamnă organizarea unui club, să poată să urmărească bugete, să prioritizeze în interiorul bugetelor, să știe cam de ce are nevoie o echipă, să nu poată fi înșelat de antrenor, preparator fizic sau psiholog.

Sunt foarte rari, dar eu am un exemplu. Rapid are nevoie de un președinte gen Vlad Munteanu de la FRF. Acest gen de om care vine din fotbal, a făcut studiile. Îl văd cum lucreaă zi de zi. Dacă Rapid ar avea un astfel de om în funcția de președinte, nu în cea de director sportiv, dacă l-ar găsi, ar fi foarte câștigată. Din punctul meu de vedere, genul ăsta de președinte e exact ce i-ar trebui Rapidului", a declarat Vochin, vineri seară, la Orange Sport.

Viorel Moldovan girează varianta Munteanu: "E foarte pregătit!"

Imediat după retragerea din cariera de fotbalist, Vlad Munteanu a urmat cursuri de management, printre care unul la Lausanne, organizat de UEFA, iar în ultimii șapte ani a lucrat pentru FRF, ca manager operațional și director sportiv. În această perioadă, Federația organizează un curs de calificare a directorilor sportivi la care participă și Viorel Moldovan, iar fostul mare atacant al Generației de Aur a reușit să cunoască îndeaproape metodele de lucru ale lui Munteanu. Atât de bine încât a rămas impresionat și îl recomandă cu încredere pentru funcția de președinte în Giulești:

"Vlad Munteanu e foarte bun. L-am descoperit acum, făcând un curs de director sportiv. M-a impresionat, e excelent în ceea ce face. De ce să nu-l văd președinte la Rapid? Trebuie să-l vrea și alții! E foarte pregătit, am toată admirația pentru el, are capacitatea de a pune lucrurile la punct", a punctat Moldovan, fost jucător și antrenor la Rapid, pentru sursa citată.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!