GALERIE FOTO Opinia specialistului după penalty-ul controversat din U Cluj - CFR Cluj 1-2
CFR Cluj a învins U Cluj, în deplasare, scor 2-1, în runda cu numărul 15 din Liga 1.
Toate cele trei goluri au fost marcate din lovituri de la 11 metri. CFR Cluj a înscris prin Deac (25) și Malele (61), în timp ce U Cluj a transformat prin Romario Pires (90+3).
Constantin Zotta, după penalty-ul controversat din U Cluj - CFR Cluj: "În niciun moment nu pot să spun că este"
Cea mai controversată fază a meciului s-a produs în minutul 59, la al doilea penalty primit de CFR Cluj. Radu Petrescu a arătat punctul cu var după un duel între Adrian Bălan și Denis Kolinger pentru un presupus fault al atacantului Universității, însă din numeroasele reluări TV nu se poate observa momentul exact în care stoperul campioanei este lovit.
Fostul arbitru Constantin Zotta a urmărit de mai multe ori reluările și a ajuns la concluzia că nu trebuia acordat penalty, chiar dacă arbitrul Radu Petrescu era foarte bine poziționat.
"Este un duel pentru minge între Bălan și Kolinger. Întrebarea se pune: Bălan îl lovește pe Kolinger astfel încât să-i provoace căderea? Ăsta este motivul pentru care Radu Petrescu dă penalty.
Aici se vede că piciorul lui Bălan este puțin înainte. Chiar dacă se atinge puțin, această atingere nu provoacă căderea, nu este un fault. Un singur lucru putem să spunem, faptul că arbitrul este foarte bine plasat.
În general, penalty se acordă atunci când ești 100%, iar când greșești ai VAR-ul. Eu, din ce văd aici, nu pot să spun că e penalty. În niciun moment nu pot să spun că e penalty. Din ce văd aici, nu e penalty", a spus Constantin Zotta, la Orange Sport.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj se află pe locul 3, cu 28 de puncte, la șase lungimi de liderul Farul, însă cu două meciuri în minus. De partea cealaltă, U Cluj ocupă poziția 15, penultima, cu 14 puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News