EXCLUSIV OUT de la CFR Cluj! La ce fotbaliști renunță Dan Petrescu
Ardelenii ocupă locul patru în clasamentul play-off-ului Superligii României.
CFR Cluj a rămas la începutul lunii aprilie fără antrenor principal, după ce Adrian Mutu și-a dat demisia în urma umilinței din sferturile de finală ale Cupei României cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, scor 0-4.
Neluțu Varga, patronul din Gruia, s-a reorientat rapid și, prin prisma faptului că Dan Petrescu și-a încheiat prematur colaborarea cu Jeonbuk Hyundai, l-a ademenit pe fostul fundaș dreapta cu un salariu consistent la Cluj.
Dan Petrescu va reveni, așadar, pe banca tehnică a grupării din Gruia în etapa cu numărul opt din play-off-ul Superligii României, împotriva celor de la Rapid București (duminică, 5 mai, 21:30).
OUT de la CFR Cluj! La ce fotbaliști renunță Dan Petrescu
Din informațiile PRO TV și Sport.ro, Dan Petrescu va renunța la doi fotbaliști de la CFR Cluj, din cauza marilor salarii ale acestora. E vorba despre Panagiotis Tachtsidis (33 de ani) și Omar El Kaddouri (33 de ani).
Grecul Tachtsidis se află la CFR Cluj din iulie 2023 și este cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro, în timp ce marocanul născut la Bruxelles El Kaddouri a semnat cu echipa din Gruia la începutul anului 2024 și e cotat la 600.000 de euro.
Pentru CFR Cluj urmează confruntarea cu Universitatea Craiova de joi, 25 aprilie, de la ora 21:45, din etapa #6, de pe arena din Bănie ”Ion Oblemenco”.
Cum arată play-off-ul Superligii României
Echipa lui Elias Charalambous a remizat cu Rapid București în etapa #5, scor 2-2. Darius Olaru (10') și Alex Băluță (57') au înscris pentru roș-albaștri, în timp ce Ermal Krasniqi (12') și Albion Rrahmani (16') au marcat pentru giuleșteni.
Universitatea Craiova a învins-o fără emoții pe Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, scor 3-1, și a urcat pe poziția secundă în clasament, devansând-o, astfel, pe Farul Constanța.
Campioana en-titre completează acum podiumul, după ce a reușit să o pună la punct pe fosta campioană, CFR Cluj cu 5-1. Elevii lui Gică Hagi au făcut show la Ovidiu!
Cu o remiză obținută sâmbătă, în derby-ul cu FCSB, după patru eșecuri consecutive în play-off, Rapid rămâne pe locul cinci cu 29 de puncte, iar Sepsi OSK e ultima clasată la două lungimi în spatele giuleștenilor
- 1. FCSB - 45 de puncte
- 2. Universitatea Craiova - 34 de puncte
- 3. Farul Constanța - 32 de puncte
- 4. CFR Cluj - 31 de puncte
- 5. Rapid București - 29 de puncte
- 6. Sepsi OSK - 27 de puncte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News